Ultimele stiri

Mai mulţi cetăţeni români, reţinuţi pentru trădare

Sursă foto: observatorulph.ro

Serviciul Român de Informaţii a confirmat faptul că miercuri, 5 martie, au fost reţinuţi membrii unei grupări de cetățeni români, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare, printre ei şi un general în rezervă în vârstă de 101 ani.

În urma acțiunilor specifice ale Serviciului Român de Informații, în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării și cu Direcția Generală de Protecție Internă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au instrumentat acțiuni care au condus la reținerea, în data de 05.03.2025, a unei grupări de cetățeni români, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare”, anunţă SRI printr-un comunicat.

Gruparea de criminalitate organizată s-ar fi constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.

Începând cu anul 2023, cetățenii români au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanți ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse.

În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea DGIA și SRI, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE, la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. 1 al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării.

SRI împreună cu DGIA și DGPI vor continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și vor informa prompt organele de aplicare a legii, în scopul apărării securității naționale”, a transmis SRI.

Cei doi diplomați ruși care ajutau gruparea sunt atașatul militar al Rusiei la București, Alexander Chuprina, și adjunctul său, Evgheni Ignatiev, ei fiind recent declaraţi persona non grata în România.

Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia, pentru desfășurarea de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 5 martie 2025, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Emil Hurezeanu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Federației Ruse la București”, se arată într-un comunicat al MAE.

Lasati un comentariu

Alte articole

17 iun. 2024 8.49 am

Emoţii mari pentru mii de absolvenţi de liceu. Astăzi începe examenul de Bacalaureat, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Peste 134.000 de candidaţi,…

09 nov. 2023 12.50 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în lacul Sinoe 620 metri de plase mono-filament cu 55 kilograme de pește. Marți, 7 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul…

02 dec. 2021 1.50 pm

  Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de ploi, lapovițe, ninsori și intensificări ale vântului, pentru întreaga țară, în intervalul 2 decembrie,…

08 ian. 2025 5.23 pm

Miercuri, 8 ianuarie, în urmă cu scurt timp pompierii tulceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism ce s-a răsturnat pe partea carosabilă.…

08 ian. 2024 12.36 pm

O familie din județul Satu Mare a fost prădată de hoți. Mai mulți indivizi au intrat cu mașina în gospodăria lor și au furat un cazan plin cu pălincă. Ca să nu fie prinși în fapt, aceștia…

01 feb. 2024 6.54 pm

România ar putea să fie obligată sa plătească cel puțin două miliarde de dolari în procesul intentat statului român de către Gabriel Resources.  Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că…