Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat, miercuri, la Senat, că modelele actuale din învăţământul liceal „nu mai pot continua”, pentru că încarcă prea mult elevii din punct de vedere curricular şi nu generează performanţă în sistem determinând, „în ultimă instanţă, un risc de securitate naţională”.
Modelele pe care le avem la ora actuală în învăţământul liceal nu mai pot continua! Nu au logică curriculară, nu au context adecvat în noile legi ale educaţiei, încarcă prea mult elevii din punct de vedere curricular şi nu generează performanţă în sistem (vezi testele PISA şi alte analize legate de analfabetismul funcţional la nivel liceal), generând în ultimă instanţă un risc de securitate naţională”, a declarat, miercuri, în Senat, la „Ora Guvernului”, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David.
Oficialul consideră că noile modele educaţionale trebuie să ducă la profilul aşteptat al absolventului, în care, printre alte schimbări majore, se vor readuce, după aproximativ 20 de ani, disciplinele legate de cultura naţională cu nume şi/sau curriculum dedicat (exemple: gramatică, Istoria României/Românilor, Geografia României, limba latină etc.), contribuind astfel la profilul aşteptat al absolventului.
Chiar şi oamenii inteligenţi ajung la concluzii false, dacă pornesc de la premise false. Trebuie să pornim de la premisele corecte şi astfel vom ajunge cu toţii, în final, la concluziile corecte”, a afirmat David.
În opinia ministrului, profilul absolventului trebuie să se refere la un om care este bun specialist, bun cetăţean (bun român protector al democraţiei) şi mulţumit de propria viaţă (în esenţă o sinteză a celor opt competenţe-cheie).
Interesul manifestat de parlamentarii ţării arată că începem să înţelegem că educaţia şi cercetarea sunt elementele fundamentale ale unei naţiuni. Suntem în perioada dezbaterilor planurilor-cadru pentru învăţământul liceal, aşa că, în mod natural, şi parlamentarii pot fi parte din dezbatere. Dincolo de unele excese de limbaj/comportament – inerente în context politic şi reflectând diversitatea ţării pe care trebuie să o luăm aşa cum este – multe probleme ridicate au fost foarte relevante: unele, după clarificări, permiţându-ne să pornim de la premise corecte, iar ca oameni inteligenţi să înţelegem apoi corect concluziile finale, iar altora oferindu-le răspunsuri punctuale. Voi mai participa la întâlniri cu parlamentarii României ori de câte ori este nevoie şi îmi permite timpul – în special în comisiile de specialitate -, pentru a ne asigura că susţinem toţi educaţia şi cercetarea ca priorităţi naţionale”, a declarat ministrul Daniel David în urma dezbaterii de la Senat.
Din pacate, una dintre cele 8 competente -cheie si anune competentele in matematica si stiinte de baza este neglijata in noile planuri cadru. Nu exista la clasele XI-XII profil mate-info nicio disciplina din Aria curriculara Matematica si Stiinte, nici macar biologia ora la care elevul poate dobandi deprinderi care ii vor fi utile in viata: prim-ajutor, empatie fata de semeni, capacitatea de a spune Nu in situatii dificile (alcool, droguri), sa isi pastreze starea de sanatate. In plus, in ultimii ani nu s-au mai dotat laboratoarele de biologie ca elevul sa fie atras spre stiinta, cercetare. Biologia, stiinta vietii este apreciata de elevi care la proba la alegere la bacaureat este pe locul 1 in preferintele elevilor. O eleva care mi-a marturisit ca e singura disciplina din domeniul STEM pe care o intelege si care o atrage. Spuneti DA biologiei la toate liceele si in cl.11-12. Biologia este inclusa proba de admitere la facultati de medicina, colegii medicale. Sunt aprox.21 de facultati care se bazeaza pe cunostintele de biologie dobandite in liceu. Lasati biologia in trunchiul comun pentru a le oferi liceenilor mai multe sanse de dezvolare si orientare in cariera. 2 ani de pauza de biologie inseamna foarte mult. In plus, doar cate o ora la mate-info la cl.9-10 este insuficienta. Avem nevoie pentru lucrari practice, nu doar pentru teorie…Poate totusi, a fost doar o eroare a echipei care a elaborat planurile cadru. Cu siguranta, prof.de Stiinte nu au fost consultati.