Ultimele stiri

Conducerea Organizației Județene PSD Constanța a luat cunoștință despre autosuspendarea lui Ion Dumitrache din funcțiile politice. Felix Stroe: „Avem încredere deplină în sistemul juridic din România”

Sursă foto: EVZ

Conducerea Organizației Județene PSD Constanța a luat cunoștință despre autosuspendarea președintelui Organizației Municipale PSD Constanța, Ion Dumitrache, din toate funcțiile politice deținute. În consecință, în următoarea ședință a Biroului Permanent Județean Constanța, această suspendare va fi oficializată.

Conform statutului, va fi numit președintele interimar al Organizației Municipale PSD Constanța, acesta fiind Costin-Ioan Răsăuțeanu, actual prim-vicepreședinte.

Referitor la dosarul instrumentat de DNA București, conducerea Organizației Județeane PSD Constanța precizează clar faptul că, până la finalizarea tuturor etapelor legale, nu se pronunță sub nici un aspect. Menționăm, însă, că până la pronunțarea definitivă a unei instanțe, orice persoană implicată și în acest caz beneficiază de prezumția de nevinovăție, așa după cum prevede Constituţia României, în art. 23 alin.11, precum și legislația în vigoare, atât în România cât și în Uniunea Europeană.

Dincolo de aspectele juridice, există și sunt de necontestat realități care țin de activitățile politice și de organizare, desfășurate de Ion Dumitrache, în calitate de președinte al Organizației Municipale PSD Constanța. Avem încredere deplină în sistemul juridic din România și în exercitarea actului de justiție în sălile de judecată și nu speculativ, în unele mass media. Cu siguranță, într-un stat de drept, precum România, justiția se va pronunța cu celeritate, lămurind astfel acuzațiile aduse de procurori colegului nostru de partid”, a declarat Felix Stroe, Președinte al Organizației Județene a PSD Constanța.

Reamintim că după apariţia în presa naţională a stenogramelor din dosarul anchetat de DNA, Ion Dumitrache, președintele PSD Constanța, s-a suspendat din toate funcţiile politice: Dosarul corupţiei din Portul Constanţa. Ion Dumitrache se suspendă din toate funcțiile politice – cine va prelua conducerea PSD Constanţa

Ion Dumitrache a fost prezentat, ieri, cu propunere de arestare preventivă Curții de Apel București, în dosarul corupției din Portul Constanța. Instanța a decis plasarea lui Ion Dumitrache sub control judiciar. Decizia nu este definitivă: Ion Dumitrache, cercetat sub control judiciar în dosarul DNA din Portul Constanța

Procurorii DNA au făcut 41 de percheziții în cadrul unui dosar în care funcţionari publici şi oameni de afaceri sunt bănuiți de luare şi dare de mită. Douăzeci de persoane au fost reținute în acest caz, între care şi Dumitrache: Ani de zile s-au închis ochii la şpăgile din Portul Constanţa. Nume mari cad precum popicele – soarta Portului, decisă de mâini murdare de corupţie

Lasati un comentariu

Alte articole

13 nov. 2022 6.20 pm

  Consiliul Local al Municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă extraordinară, luni, 14 noiembrie 2022. Sunt cinci proiecte suplimentare de interes public pe ordinea de zi, printre altele,…

25 feb. 2025 7.10 pm

Dosarul de corupţie din Portul Constanţa ne minunează încă pe toţi. Cum după atâţia ani s-a gândit cineva de acolo, de sus, şi nu mă refer la Dumnezeu aici, să se ia după caracatiţa şpăgii…

15 sept. 2022 1.45 pm

  Două străzi din cartierul Km 4-5 își schimbă regimul de circulație, devenind artere cu sens unic, începând cu data de 19 septembrie. Mai exact, pe strada Progresului, circulația autoturismelor…

13 feb. 2025 4.59 pm

Într-o postare – că asta mai face iubitul nostru primar, postează amintiri din campania electorală – Vergil Chițac s-a grăbit să se agațe de reverul sacoului lui Ilie Bolojan, proaspăt numit…

09 dec. 2021 1.13 pm

  Consiliul Local Constanța a fost convocat, joi, într-o ședință extraordinară. Sunt prezenți 24 de consilieri. Pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâre: 1. Proiect de hotărâre…

19 apr. 2022 3.18 pm

  Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a susținut, marți, că „importanţa strategică şi comercială a Portului Constanţa şi a Mării Negre a crescut în contextul…