Ultimele stiri

Condiții inumane descoperite de ANPC în peste 250 de azile din țară: mizerie, mucegai și suplimente alimentare expirate – la un centru cu nereguli, un bătrân a murit în drum spre spital

Sursă foto: observatornews.ro

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a descoperit „condiţii inacceptabile” la peste 250 de azile pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi. La un centru cu nereguli, unde iniţial nu a fost permis accesul echipelor de control, un vârstnic a decedat în drum spre spital.

În urma unei serii de controale desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din dispoziţia Preşedintelui instituţiei Cristian Popescu Piedone, în colaborare cu DGASPC, AJPIS, SICE, Jandarmerie, DSP, Prefectura Ilfov şi MAI, au fost descoperite condiţii inacceptabile în peste 250 de azile pentru persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi, inclusiv minori, fiind verificate respectarea normelor alimentare şi de igienă”, anunţă marţi ANPC.

Principalele nereguli constatate au fost:

  • Bucătării mizerabile: frigidere murdare, cu chedere rupte, vase nespălate, ustensile neconforme, alimente fără termen de valabilitate şi fără elemente de identificare.
  • Dormitoare inadecvate: paturi deteriorate, saltele neigienizate, perne fără huse şi mobilier în stare deplorabilă.
  • Băi neigienizate: mucegai, obiecte sanitare nefuncţionale, prize defecte.
  • Alimente păstrate incorect: nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare (carne, ciocolată, ketchup, maioneză).
  • Produse expirate: suplimente alimentare şi materii prime cu DDM depăşită.

Potrivit ANPC, un caz tragic a avut loc la Persoana Fizica Autorizată ŞUBĂ SORIN, unde la iniţierea acţiunii de control, acesta a refuzat accesul agenţilor ANPC şi a împiedicat verificările, cerând intervenţia Poliţiei prin apel la 112. După aproximativ 60 de minute, cu ajutorul agenţilor MAI, s-a reuşit accesul în locaţie.

A fost identificat un număr de 11 vârstnici în condiţii de îngrijire extrem de precare. În ciuda solicitărilor autorităţilor, nu au fost prezentate documente care să ateste legalitatea funcţionării spaţiului. La momentul controlului, s-a constatat că PFA Şubă Sorin a pus la dispoziţie un contract cu un beneficiar de servicii medicale, însă acesta a invocat că oferă doar servicii medicale, iar ancheta este în curs de desfăşurare de către DSP. Este extrem de grav faptul că Şubă Sorin a relocat ilegal 7 dintre cei 11 vârstnici, nerespectând deciziile autorităţilor şi standardele minime de îngrijire. Unul dintre aceşti pacienţi a decedat în drum spre spital, după ce a fost apelată ambulanţa, iar decesul a fost raportat autorităţilor, ceea ce a dus la o anchetă în desfăşurare”, relatează ANPC.

De asemenea, autorităţile competente au dispus relocarea urgentă a celor 11 pacienţi încă din 15 februarie, dar nerespectarea acestor măsuri a condus la tragedii. În urma verificărilor, a fost confirmat faptul că activitatea de îngrijire a persoanelor vârstnice din această locaţie era ilegală, iar normele de siguranţă şi igienă au fost încălcate flagrant.

Această tragedie subliniază importanţa respectării legislaţiei în domeniul îngrijirii persoanelor vulnerabile şi arată cât de grav poate afecta nerespectarea reglementărilor autorităţilor competente. Îndemnăm toate instituţiile responsabile să intensifice controalele şi să prevină astfel de tragedii. ANPC continuă să monitorizeze îndeaproape aceste unităţi, iar nerespectarea deciziilor autorităţilor poate avea consecinţe grave pentru siguranţa şi sănătatea persoanelor aflate în grijă”, conchide ANPC.

Lasati un comentariu

Alte articole

20 feb. 2024 10.29 am

Polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră și al formațiunilor rutiere au desfășurat în perioada 14-18 februarie o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze…

27 dec. 2023 10.46 am

Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF vor organiza, miercuri, o grevă japoneză, nemulţumiţi că Guvernul are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor…

07 iul. 2024 2.24 pm

În contextul festivalului care se desfășoară în municipiul Constanța, în perioada 6-7 iulie a.c. polițiștii rutieri au desfășurat o ațiune cu forte mărite pentru asigurarea unui trafic rutier…

29 apr. 2024 4.58 pm

Polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere au acționat, în perioada 28-29 aprilie, în județul Constanța, pentru asigurarea desfășurării unui trafic rutier în…

13 sept. 2024 8.57 am

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat o serie de reforme importante în sistemul medical din România, printre care transferul responsabilității pentru rezidențiat către universitățile…

15 ian. 2024 10.57 am

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat în legătură cu solicitarea protestatarilor legată de cerealele din Ucraina şi a precizat că trebuie înăsprite toate măsurile care ţin de tranzitarea…