Ultimele stiri

Razie de amploare a poliţiştilor în Constanţa. La fiecare control, sunt prinşi şoferi beţi, drogaţi sau indivizi care urcă la volan fără permis – un tânăr de 24 de ani avea 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat

Sursă foto: IPJ Constanţa

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o razie, în noaptea de 22 spre 23 februarie, având ca scop asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și a consumului și traficului de droguri.

Razia a avut loc în municipiul Constanța și în comunele Agigea și Cumpăna.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 974 de persoane și au fost verificate 463 de vehicule și 138 de locații publice, printre care baruri, parcuri, săli de jocuri de noroc, piețe.

Pentru a preveni accidentele rutiere, 98 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 194 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 117.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 8 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru depășirea limitei legale de viteză, neacordare de prioritate, precum și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost oprite din a circula 8 vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate și au fost retrase 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 24 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Zefirului din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție au identificat un bărbat, de 35 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul 1 Mai având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În ambele cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.

La razie au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.

Lasati un comentariu

Alte articole

07 sept. 2024 4.11 pm

În perioada 9 septembrie, ora 08:00 – 16 septembrie, ora 20:00, traficul rutier de pe strada Ion Rațiu, între Bulevardul Mamaia și Strada Unirii din municipiul Constanța, va fi restricționat…

07 oct. 2024 2.43 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat în perioada 4 – 6 octombrie 2024 mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în zona de…

11 iul. 2023 4.13 pm

Atenție, șoferi! S-au produs schimbări importante în traficul din Constanța. Sensul giratoriu de la intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu strada București a fost desființat. Totodată,…

17 feb. 2024 10.27 am

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma controlului specific de intrare în țară a unei nave, în Punctul de Trecere a Frontierei Constanța, faptul că pe numele…

20 feb. 2025 5.42 pm

Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă extraordinară cu convocare de ȋndată, vineri, 21 februarie, ora 15.30. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice,…

21 iun. 2024 9.25 am

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, cel care a provocat accidentul rutier din 2 Mai în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața, este programat pentru vineri la Judecătoria Mangalia. La acest…