Ultimele stiri

Hamasul anunță eliberarea altor șase ostatici în viață, sâmbătă

Sursă foto: X/@streetwize

Aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas, Brigăzile Ezzedin al-Qassam, anunţă vineri că urmează să predea sâmbătă Israelului şase ostatici în viaţă, în Fâşia Gaza, în cadrul unui acord de încetarea focului încheiat în urma unei medieri la 19 ianuarie, după un an şi trei luni de război, relatează AFP.

Brigăzile Ezzedin al-Qassam anunţă într-un comunicat publicat vineri că eliberarea ostaticilor va avea loc aşa cum s-a prevăzut.

În Israel, Forumul Familiilor Ostaticilor a publicat la începutul săptămânii numele celor şase ostatici – Tal Shoham, Avra Mangistu, Omer Shem Tov, Omer Wenkert, Eliya Cohen şi Hisham Al Sayed.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a catalohat Hamasul drept un ”monstru”, după regizarea în Fâşia Gaza a predării a rămăşiţelor a trei ostatici israelieni, inclusiv ale copiilor Bibas, care au devenit un simbol al tragediei atacului de la 7 octombrie.

Această punere în scenă a fost criticată şi la nivel internaţional.

Netanyahu a anunţat că Israelul este „nebun de furie”, ONU a denunţat o predare „abjectă şi crudă”, iar Berlinul a denunţat „imagini greu de suportat”.

Institutul medico-legal Abu Kabir de la Tel Aviv i-a identificat pe copiii Ariel şi Kfir Bibas,în vârstă de patru ani şi, respectiv, opt luni şi jumătate la momentul răpirii, şi a anunţat că au fost ucişi în captivitate.

Hamasul a anunţat că „familia Bibas a fost ucisă împreună cu răpitorii într-un atc aerian israelian”.

Corpul mamei lui Ariel şi Kfir, Shiri Bibas, urma să fie predat joi de către Hamas.

Însă Israelul susţine că i s-a predat corpul unei femei din Fâşia Gaza în loc de rămăşiţele lui Shiri Bibas.

Probabil că corpul doamnei Bibas a fost amestecat din greşeală cu alte sub dărâmături”, a declarat un reprezentant al Hamas sub protecţia anonimatului, anunţănd o anchetă în acest sens.

Al patrulea cadavru predat Israelului a fost identificat ca al fostului ostatic Oded Lifshitz, în vârstă de 83 de ani la momentul răpirii.

Potrivit institutului medico-legal, el a fost ucis în captivitate în urmă cu peste un an.

Lasati un comentariu

Alte articole

28 mai 2024 6.28 pm

Guvernul Thailandei a anunțat că, începând cu 1 iunie 2024, cetățenii români nu vor mai avea nevoie de viză pentru a călători în Thailanda. Această măsură, adoptată de cabinetul thailandez,…

29 oct. 2024 8.19 pm

Organizațiile Bloom și Foodwatch au lansat un raport alarmant despre nivelurile ridicate de mercur din conservele de ton vândute în Europa, cerând autorităților și comercianților să ia măsuri…

30 nov. 2023 1.09 pm

Armata israelieană a anunţat că a fost prelungit armistiţiul dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas. Potrivit news.ro, acordul de încetare a focului trebuia să expire la ora…

16 sept. 2024 7.59 pm

Donald Trump impută, într-un interviu acordat Fox News, noua presupusă tentativă de asasinare a sa ”retoricii” lui Joe Biden şi Kamalei Harris, la mai puţin de 24 de ore după acest incident,…

11 mai 2024 11.41 am

Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile pentru membrii din România…

Sursa foto: Aboodi Vesakaran/ Pexels

12 dec. 2023 9.35 am

Rusia închide Consulatul General al României la Rostov pe Don. Potrivit Tass, agenția de stat rusă, Guvernul rus a acceptat propunerea Ministerului rus de Externe de denunțare a acordului privind…