Ultimele stiri

Percheziţii la firmele lui Horaţiu Potra – este suspectat de evaziune fiscală de 7 milioane de dolari

Sursă foto: observatorulph.ro

Poliţiştii fac mai multe percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor, o societate controlată de două persoane ar fi încasat peste 7,2 milioane de dolari de la firme din Africa, iar aceste transferuri nu s-ar regăsi în declaraţiile fiscale.

Ulterior, sumele încasate ar fi fost transferate către o societetate comercială din Marea Britanie, deţinută şi controlată de una dintre persoanele implicate şi au fost direcţionate sume de bani şi în conturile celeilalte persoane implicate. În anchetă ar fi vizat Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină Horaţiu Potra, în prezent consilier local la Mediaş.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi procurori fac 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Sibiu şi Mureş la sediile şi / sau punctele de lucru ale persoanelor fizice şi juridice implicate în activitatea infracţională, într-o cauză în care sunt făcute cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi spălarea banilor.

În fapt, în perioada 2022-2024, ar fi fost constituite mai multe circuite financiare bazate pe folosirea conturilor bancare deţinute de mai multe persoane juridice, coordonate de două persoane, în scopul transferului de sume de bani care ar putea proveni din comiterea de infracţiuni de evaziune fiscală.

Până la acest moment procesual s-a stabilit faptul că o societate controlată de cele două persoane menţionate anterior ar fi încasat sume importante de bani (aproximativ 7.200.000 de dolari americani) de la societăţi comerciale din Africa, transferuri care nu s-ar regăsi în declaraţiile fiscale depuse la organul fiscal, deşi sumele transferate din străinătate ar face referire la plata de facturi emise de această societate comercială”, au afirmat poliţiştii.

Ei au precizat că ulterior, „sumele încasate ar fi fost transferate către o societate comercială din Marea Britanie, deţinută şi controlată de una dintre persoanele implicate, fiind direcţionate sume de bani şi în conturile deţinute de cealaltă persoană”.
De asemenea, o parte importantă a fondurilor ar fi fost retrasă în numerar, fără să fi avut vreo justificare, au mai precizat anchetatorii.

Lasati un comentariu

Alte articole

15 dec. 2024 6.44 pm

Biletele de tren se scumpesc începând de duminică, 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2024-2025, prețurile fiind ajustate în funcție de rata inflației. Autoritatea…

21 ian. 2025 9.00 pm

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a emis un avertisment cu privire la răspândirea unor informații false referitoare la anularea alegerilor prezidențiale din România. Conform unui comunicat oficial,…

21 iun. 2024 5.02 pm

CFR SA anunţă că în perioada 21 – 23 iunie viteza de circulaţie a trenurilor în zonele aflate sub incidenţa codurilor roşu şi portocaliu de caniculă va fi redusă cu 20-30 de km/h faţă…

31 ian. 2024 6.21 pm

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a solicitat ministrului de Finanțe să prezinte impactul bugetar privind neimpozitarea pensiilor până la nivelul de 3.000 de lei și şi-a exprimat intenția…

05 dec. 2023 11.28 am

Miruna Pascu a vorbit pentru prima dată după tragedia de la 2 Mai, atunci când fiul ei, drogat fiind, a omorât doi tineri. Nu pot să fac niciun fel de declarații cu privire la dosar pentru că nu…

27 apr. 2023 7.19 pm

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat joi postul România TV cu 100.000 de lei pentru cele două emisiuni în care s-a discutat subiectul despre moartea ziaristei Iuliei Marin. Propunerea…