Ultimele stiri

Controale la magazinul chinezesc de pe strada Ștefan cel Mare, din Constanţa. Autoritățile propun închiderea definitivă – proprietarii au rupt sigiliile

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat un control la magazinul New Star Fashion Trading SRL, situat pe strada Ștefan cel Mare din Constanța, unde au fost descoperite numeroase nereguli. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 45.000 lei, din care 14.200 lei sunt de plată în termen de 15 zile.

Printre abaterile constatate se numără lipsa marcajului CE conform HG 409/2016, produse cosmetice neconforme, jucării periculoase și încălțăminte fără pictograme. De asemenea, au fost identificate probleme legate de lipsa traducerii în limba română și de compoziția fibrelor textile.

Printre nereguli, se numără:

  • Lipsa marcaj CE – HG409/2016 Aplicat 5.000lei/ de plată 1700 lei în 15 zile
  • Produse cosmetice neconforme – REG 1223/2009; amendă aplicată 15.000 lei – de plată 7.500 lei în 15 zile
  • Produse periculoase – OG21/1992; amendă aplicată – 5.000lei – de plată 1.500 lei în 15 zile
  • Lipsă traducere în limba română OG21/1992; amendă aplicată 5000 lei – 500 lei în 15 zile
  • Produse textile fără compoziție fibroasă – REG 1007/2011; amendă aplicată 5.000/500 în 15 zile
  • Încălțăminte fără pictograme HG 26/2002; amendă aplicată 5.000 lei /500 lei în 15 zile
  • Jucarii neconforme HG 74/2011; amendă aplicată 5.000lei/de plata 2000 lei în 15 zile

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a anunțat că, după aplicarea măsurilor, sigiliile produselor oprite au fost rupte. Acest fapt a condus la sesizări către organele de poliție, iar acțiunile vor continua în privința stocurilor de produse.

Autoritățile propun închiderea definitivă a magazinului, având în vedere gravitatea neregulilor constatate și riscurile asociate pentru consumatori.

Lasati un comentariu

Alte articole

12 feb. 2024 3.18 pm

La data de 12 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au depistat, un bărbat, de 72 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. La data de 9 februarie,…

09 mart. 2023 2.19 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța și în P.T.F. Vama Veche bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci…

02 nov. 2024 11.27 am

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 2 noiembrie, în Techirghiol. Potrivit primelor informații, este vorba…

27 mart. 2024 12.55 pm

Marți, 26 martie, în jurul orei 23:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflați în timpul unei misiuni de patrulare în orașul Cernavodă, au observat un tânăr…

01 iun. 2021 4.31 pm

  UPDATE: Femeia în vârstă de 70 de ani a decedat. Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, în urma unui accident rutier produs între două autoturisme, prin impact…

22 oct. 2024 4.35 pm

Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Eforie au fost prezenți în educaţia elevilor și au răspuns, ca de fiecare dată, afirmativ la campania „Săptămâna Şcoala Altfel”. Aproximativ 200…