Israelul a început procesul de eliberare a aproximativ 369 de prizonieri şi deţinuţi palestinieni, după ce gruparea Hamas a predat trei ostatici israelieni în Gaza. Evenimentul a avut loc sâmbătă, ca urmare a unei medieri internaționale, care a prevenit prăbușirea armistițiului dintre cele două părți, informează Reuters.
Cei trei israelieni eliberați sunt Iair Horn, Sagui Dekel-Chen și Sasha (Alexander) Troufanov. Ei au fost preluați de forțele israeliene după ce, inițial, au fost aduși pe o scenă în Khan Younis, sub supravegherea militanților Hamas, înarmați cu puști automate. După ce au ajuns în Israel, cei trei au fost supuși unor controale medicale pentru a evalua starea lor fizică și psihologică.
În paralel, un prim autobuz cu prizonieri palestinieni a plecat din închisoarea Ofer, situată în Cisiordania, și a fost întâmpinat cu urale și steaguri palestiniene la sosirea în Ramallah. Acest schimb de prizonieri face parte dintr-un efort mai amplu de menținere a armistițiului, care se află în prima sa etapă de 42 de zile, cu termen final stabilit pentru 19 ianuarie.
Cine sunt cei trei ostatici eliberaţi?
Dekel-Chen, cetăţean americano-israelian, Troufanov, rus-israelian, şi Horn, al cărui frate Eitan a fost de asemenea răpit, au fost capturaţi în Kibbutz Nir Oz, una dintre comunităţile devastate de atacul Hamas din 7 octombrie 2023.
La locul predării din Khan Younis, ostaticii au fost obligaţi să rostească scurte declaraţii în ebraică, iar militanţii i-au oferit lui Iair Horn o clepsidră şi o fotografie a unui alt ostatic israelian, împreună cu mesajul „timpul se scurge” pentru ceilalţi captivi din Gaza.
Troufanov a fost răpit împreună cu mama, bunica şi iubita sa, toate fiind eliberate în armistiţiul din noiembrie 2023. Tatăl său a fost ucis în atacul asupra Kibbutz Nir Oz, unde un sfert dintre locuitori fie au fost ucişi, fie au fost luaţi ostatici.
Dekel-Chen, în vârstă de 36 de ani, şi-a lăsat soţia însărcinată şi cele două fiice în camera de siguranţă a familiei pentru a lupta împotriva atacatorilor. La întoarcere, îşi va cunoaşte pentru prima dată cea mai mică fiică.
Iair Horn, în vârstă de 46 de ani, originar din Argentina şi fost manager al unui pub din Nir Oz, a fost luat prizonier împreună cu fratele său mai mic, Eitan, care se afla în vizită. Horn pare să fi pierdut semnificativ în greutate în timpul captivităţii.
Acum putem respira puţin. Iair este acasă, după ce a supravieţuit iadului din Gaza. Dar trebuie să-l aducem şi pe Eitan înapoi, pentru ca familia noastră să poată respira cu adevărat”, a transmis familia Horn într-un comunicat.
Până acum, 19 ostatici israelieni şi cinci cetăţeni thailandezi au fost eliberaţi, în timp ce alţi 73 rămân captivi, aproximativ jumătate fiind declaraţi decedaţi în lipsă de către autorităţile israeliene.