Procurorii militari de la DNA desfășoară în prezent percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, potrivit informațiilor furnizate de G4media.ro, care citează surse judiciare.
În centrul anchetei se află generalul cu 3 stele Cătălin Ștefăniță Zisu, comandantul Logisticii Armatei Române. Acesta este vizat într-un dosar de fraudă cu un prejudiciu estimat la peste 2,4 milioane de euro. În plus, percheziții au loc și la hotelul Haiducului al Armatei, unde generalul Zisu locuiește.
Conform surselor G4media.ro, ancheta vizează acuzații de abuz în serviciu. Generalul Zisu ar fi atribuit un contract pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar către compania Garden Center Grup, deținută de omul de afaceri Ionel Olteanu.
Procurorii DNA suspectează că s-au umflat costurile lucrărilor prin facturarea unor operațiuni fictive, precum evacuarea pământului și umplerea cu moloz.
Nu mai puțin de 21 de persoane urmează să fie conduse la DNA cu mandat pentru audieri, printre care și generalul Zisu, precum și patronul Garden Center Grup, Ionel Olteanu, potrivit surselor citate.
UPDATE.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracţiuni de asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora”, a transmis oficial DNA, într-un comunicat de presă.
Procurorii precizează că, „urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 22 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale”.