Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța a demarat o anchetă internă privind modul de intervenție al doi polițiști din Negru Vodă, după ce în spațiul public au apărut imagini care surprind momentul în care aceștia încearcă să imobilizeze un bărbat ce a refuzat să se legitimeze.
Incidentul s-a petrecut pe 11 februarie, în satul Darabani, unde polițiștii au oprit un autoturism pentru verificări. În timpul procedurii, la fața locului a apărut un alt bărbat, care ar fi devenit recalcitrant. Potrivit IPJ Constanța, acesta a refuzat să se legitimeze, motiv pentru care a fost condus la secție și sancționat contravențional pentru refuz de legitimare, proferare de expresii jignitoare și provocare de scandal.
Imaginile publicate pe o rețea de socializare arată momentul în care polițiștii încearcă să îl imobilizeze și să îi pună cătușele, în timp ce mai multe rude ale acestuia încearcă să împiedice reținerea sa.
În urma apariției imaginilor, IPJ Constanța a anunțat că a dispus verificări cu privire la intervenția polițiștilor implicați.
Ce a transmis IPJ Constanţa
Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind doi polițiști care ar fi condus la sediu un bărbat ce ar fi refuzat să se legitimeze și ar fi avut o atitudine recalcitrantă, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
La data de 11 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Văii din satul Darabani.
În timpul procedurii de legitimare și identificare a conducătorului auto, la fața locului s-a deplasat un alt bărbat, care ar fi avut o atitudine recalcitrantă.
Polițiștii i-au solicitat acestuia să se legitimeze, dar bărbatul a refuzat.
Acesta a fost condus la sediu, unde a fost sancționat contravențional pentru refuz de legitimare, proferarea de expresii și cuvinte jignitoare și provocare de scanal, în baza Legii nr. 61/1991.
În cauză conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de intervenție.