Ultimele stiri

Cum era implicată Ioana Băsescu în frauda imobiliară Nordis. Martor: M-a pus să semnez să nu fac remarci negative la adresa companiei

Sursă foto: g4media.ro

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost pusă sub acuzare de către procurorii DIICOT pentru că ar fi ajutat compania Nordis în frauda imobiliară prin legalizarea unor contracte de vânzare-cumpărare contestate.

Alături de Andreea Cosma, Ioana Băsescu a autentificat mai multe contracte pentru apartamente în complexele Nordis, pe care clienții nu le-au primit niciodată.

Potrivit referatului procurorilor, fiica fostului președinte ar fi legalizat mai multe promisiuni de vânzare, introducând o clauză care le interzicea păgubiților să facă declarații negative despre compania Nordis în spațiul public.

În conținutul promisiunii am identificat o clauză care m-a deranjat și anume cea care îmi interzicea să fac remarci negative în public la adresa Nordis. […] Notărița mi-a zis că acesta este formatul agreat de semnare cu toată lumea”, a declarat unul dintre păgubiți, citat de procurori.

Un alt păgubit a relatat că Ioana Băsescu ar fi știut că același apartament a fost promis mai multor persoane.

Am întrebat-o dacă e în regulă să semneze notarul o promisiune pentru un imobil aflat la un etaj pentru care nu exista autorizație de construire. Răspunsul ei a fost că pot să cumpăr sau nu”, a adăugat acesta.

Deocamdată, procurorii nu au dispus nicio măsură preventivă împotriva Ioanei Băsescu.

Lasati un comentariu

Alte articole

07 nov. 2024 11.23 pm

În urmă cu puțin timp, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o unitate de primire turistică din localitatea…

06 mart. 2025 7.46 pm

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) va moderniza sistemul național de urgență 112 și va crea serviciul 113, destinat mesajelor de urgență, în cadrul unui proiect major de digitalizare…

10 mai 2024 9.12 am

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare foarte importantă în calendarul creștin ortodox care pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paște. Numele acestei sărbători…

22 feb. 2024 1.04 pm

Compania de retail Lidl a notificat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu privire la retragerea de pe rafturi a unui sortiment de biscuiți cu ciocolată.…

23 aug. 2024 10.52 am

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri mai multe avertizări meteo cod portocaliu și galben de caniculă. Prima avertizare meteo Cod galben este valabilă pe tot parcursul zilei…

11 apr. 2024 12.09 pm

Conducerea Penitenciarului Poarta Albă a inițiat o procedură disciplinară împotriva lui Vlad Pascu, autorul accidentului din 2 Mai, în urma căruia doi tineri au decedat, în legătură cu interviul…