Ultimele stiri

Acţiuni de amploare ale poliţiştilor în oraşul Constanţa. Au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost verificate 102 vehicule

Sursă foto: IPJ Constanţa

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat, în perioada 8-9 februarie, acțiuni de amploare pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea traficului și consumului de droguri, a contrabandei și a migrației ilegale, având în vedere recenta aderare a României la spațiul Schengen.

Acțiunile derulate au avut în primul rând caracter preventiv, scopul lor fiind acela de a preîntâmpina faptele antisociale, asigurând astfel protecția cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost verificate 102 vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19.000 de lei.

La acțiuni au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.

Lasati un comentariu

Alte articole

21 mart. 2024 12.47 pm

Ieri, polițiștii din structurile Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au derulat o serie de activități preventive în școli, pentru a se întâlni cu prietenii lor mai mici, transmite…

15 mai 2023 2.18 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit în Portul Constanţa, într-un container…

21 feb. 2025 12.17 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zonele de competență doi cetățeni români și un cetățean bulgar, care conduceau autovehicule neînmatriculate. În data…

26 dec. 2024 12.00 pm

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a declarat în această dimineață, că va iniția o hotărâre pentru despăgubirea și exproprierea unor spații din cadrul Spitalului…

24 oct. 2024 12.40 pm

Miercuri, 23 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța– Secția 4 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța,…

14 dec. 2023 1.49 pm

Mihai Lupu, președinte al Consiliului Județean Constanța, a scăpat de dosarul în care era acuzat de luare de mită de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Preşedintele CJ Constanţa a confirmat…