Ultimele stiri

Fechet respinge planul de reorganizare al Romsilva prin care sute de pădurari ar fi concediaţi. „Să plece acasă toţi cei care au asistat pasiv la declin. Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos!”

Sursă foto: Mircea Fechet

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat respingerea planului de reorganizare propus de conducerea Romsilva, care prevedea reducerea a 1.200 de locuri de muncă, majoritatea dintre acestea fiind destinate pădurarilor. Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Fechet a subliniat necesitatea unei schimbări radicale în conducerea Regiei Naționale a Pădurilor, acuzând faptul că mulți dintre cei aflați în funcții de decizie au asistat pasiv la declinul instituției de-a lungul anilor.

Ministrul Mediului a cerut demisia directorilor de la departamentele Economic, Fond Forestier, Investiții și Comercial, considerând că aceștia au fost responsabili pentru stagnarea Regiei și pentru acumularea de deficiențe grave în gestionarea acesteia. „Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos”, a declarat Fechet, subliniind că doar prin înlocuirea celor care nu au reușit să aducă plusvaloare Regiei va fi posibilă salvarea instituției.

Fechet a explicat că planul de reorganizare propus de conducerea Romsilva nu respecta principiile de eficiență, respect pentru munca pădurarilor și aducerea de plusvaloare, fiind insuficient pentru a asigura redresarea regiei. Acesta a precizat că propunerea presupunea tăierea unor posturi vacante și reduceri de personal în sectoare esențiale, ceea ce nu ar fi rezolvat problemele fundamentale ale Romsilva.

Ministrul Mediului a promis un plan curajos de reformă pentru Romsilva, care va include aplicarea unui management performant la toate direcțiile silvice. În plus, Fechet a menționat că se lucrează la modificarea Statutului Personalului Silvic și la crearea unui cadru legislativ care să elimine abuzurile și să sprijine activitatea pădurarilor.

Există o singură metodă prin care însănătoșim Romsilva: să plece acasă toți cei care au avut decizia în mâinile lor, dar au asistat pasiv, ani la rând, la declinul Regiei Naționale a Pădurilor!

Cer public demisia directorilor de la Departamentele Economic, Fond Forestier, Investiții și Comercial!

De asemenea, mă aștept ca toți directorii de la Direcțiile Silvice în dreptul cărora s-au acumulat în ultimii ani minusuri în loc de plusvaloare adusă Regiei, să își scrie demisiile și să le înainteze conducerii în cel mai scurt timp.

Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos!

Acesta este și unul dintre motivele pentru care am respins propunerea pe care am primit-o din partea conducerii Regiei, căreia i-a luat o săptămână să schițeze un plan de redresare mult mai puțin ambițios decât ce are nevoie acum Romsilva. Un plan prin care, până la sfârșitul anului, 1.200 persoane și-ar pierde locurile de muncă, dintre care mai bine de jumătate ar fi pădurari, și care a luat în calcul inclusiv tăierea unor posturi vacante. Astfel de măsuri nu salvează Regia, cel mult prelungesc momentul până se atinge pragul dezastrului.

Nu am acceptat propunerea Regiei pentru că nu respectă niciunul dintre principiile pe care le-am anunțat și care sunt pilonii de bază pe care vreau să așezăm noua structură pe care o creionăm la Romsilva: eficiență, respect pentru munca oamenilor din teren, care țin instituția în picioare, plusvaloare!

Voi veni cu un plan curajos, prin care să aplicăm formula managementului performant tuturor direcțiilor silvice, pentru că știu că acest lucru este posibil, iar eu sunt convins că soluțiile pe care le-au găsit directorii de Direcții Silvice pe plus, cu care am avut o discuție foarte bună azi, vor da rezultate.

Este al patrulea an greu pentru Regie, iar acest lucru ne obligă la a lua decizii curajoase, bine cântărite, pentru că Romsilva are nevoie de o reformă profundă, nu de măsuri superficiale.

Ce îmi doresc este să sprijinim și să îmbunătățim activitatea pădurarilor, nu să le punem bețe în roate, nu să le punem securea deasupra capului.

Nu voi întârzia în a corecta dezechilibrele legislative care au permis situații inexplicabile, care sfidează bunul-simț. Lucrăm la modificarea Statutului Personalului Silvic, care elimină definitiv privilegiile. De asemenea, creionăm Hotărârea de Guvern care transformă în literă de lege principiile pe care le-am anunțat pentru noua structură a Romsilva.

Nu dau înapoi niciun milimetru de la ce mi-am asumat, pentru că Regia și Direcțiile Silvice trebuie conduse de profesioniști, de oameni care au arătat că știu ce au de făcut. Și nu mă voi opri până nu mă asigur că pădurile noastre au un aliat de nădejde în Romsilva.

Lasati un comentariu

Alte articole

15 ian. 2024 9.54 am

Sindicatul Europol reclamă public faptul că, în contextul protestelor organizate în ultimele zile de transportatori şi fermieri, „faţă de mii de poliţişti s-a pus presiune în aceste zile să…

09 mai 2024 4.57 pm

Avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor din tragicul accident de la 2 Mai, a adus în atenția jurnaliștilor observațiile sale la ieșirea din Judecătoria Mangalia,…

18 sept. 2024 12.53 pm

Meteorologii au emis avertizare cod galben de precipitaţii, pentru judeţe din Moldova şi nordul Dobrogei, unde anunţă cantităţi de apă ce pot ajunge la 30 de litri pe metru pătrat. Avertizarea…

03 apr. 2024 8.39 pm

Lidl România și Heidi Chocolate au reacționat la apariția unor clipuri pe TikTok care afirmă că în figurinele de Paște se află bani, fenomen care a dus la deteriorarea ambalajelor produselor.…

04 mart. 2025 7.11 pm

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți, în cadrul unei dezbateri publice, că performanța la nivel de liceu în România nu este satisfăcătoare, deși elevii români intră în sistemul…

11 iun. 2024 10.16 am

România este împătțită între caniculă și vijelii. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării. Totodată,…