Ultimele stiri

(FOTO/VIDEO) Incendiu la o casă din județul Tulcea: trei persoane primesc îngrijiri medicale

Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea

În urmă cu scurt timp Detașamentul de pompieri Tulcea a fost anunțat prin apel la 112 despre faptul că în localitatea Izvoarele din județul Tulcea a izbucnit un incendiu la o locuință.

Către locul evenimentului au fost direcționate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, iar în sprijinul salvatorilor A fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.

Salvatorii ajunși la locul evenimentului au constatat ca incendiul se manifesta la acoperișul locuinței, în zona coșului de fum al sobei, cu degajări mari de fum.

În urma recunoașterii au fost identificate trei persoane din care două fiind proprietari cu vârste înaintate. În acest moment li se acordă asistență medicală și sunt evaluate de către echipajul SMURD, acestea neprezentând leziuni vizibile ori intoxicație cu fum.

Pompierii tulceni au reușit să localizeze incendiul și să evacueze dintr-o încăpere afectată de incendiu bunuri electronice și electrocasnice. În acest moment se lucrează pentru lichidare a tuturor focarelor apărute la nivelul acoperișului și a tavanului dintr-o încăpere.

Lasati un comentariu

Alte articole

05 nov. 2024 1.55 pm

Camera Deputaților a aprobat marți, cu o majoritate de 253 de voturi, un proiect de lege care permite analizarea petițiilor anonime în cazuri de hărțuire pe criteriu de sex și hărțuire morală.…

07 dec. 2024 10.37 am

Curtea Constituţională a României arată că a constatat că procesul electoral privind alegerea preşedintelui României a fost viciat pe toată durata desfăşurării lui şi în toate etapele de…

22 iun. 2024 9.32 am

În ajunul sărbatorii de Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh), creştinii prăznuiesc Moşii de Vară. În acest an, pe 22 iunie, în toate bisericile ortodoxe se oficiază slujbe pentru pomenirea răposaţilor.…

01 iul. 2024 1.22 pm

Scandal de proporții la Bacalaureat 2024! Subiectele la proba scrisă de Limba și literatura română au apărut pe internet imediat după începerea probei, ceea ce a provocat o reacție rapidă din…

01 aug. 2024 11.29 am

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben şi cod portocaliu de caniculă pentru ziua de vineri. Potrivit ANM, va fi cod galben de caniculă în Crişana, nordul Banatului şi al Olteniei, nordul…

07 dec. 2023 5.24 pm

Ministerul Muncii anunţă că va implementa, de la 1 ianuarie 2024, Venitul Minim de Incluziune, un program focalizat pe cei vulnerabili care înlocuieşte Venitul Minim garantat şi Ajutorul pentru…