Ultimele stiri

Arsenie Boca a fost proclamant sfânt şi va fi sărbătorit în calendar alături de alţi noi 15 sfinţi. ÎPS Teodosie a participat la slujba oficiată de către Patriarhul Daniel

Sursă foto: basilica.ro

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a adăugat oficial 16 noi sfinți în calendarul ortodox, începând de marți. Evenimentul a fost marcat printr-o Sfântă Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de membrii Sfântului Sinod și ai Adunării Naționale Bisericești.

Proclamarea publică a canonizării a avut loc la ora 12:00, fiind oficiată de Patriarhul BOR, Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod, membrii Adunării Naționale Bisericești, clerici și mireni.

Şi Arhiepiscopul Tomisului a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Cei 16 noi sfinți sunt duhovnici și mărturisitori ai credinței din secolul al XX-lea, iar zilele lor de prăznuire au fost stabilite astfel:

  • Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim – 16 septembrie
  • Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae – 4 octombrie
  • Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu – 23 octombrie
  • Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop – 28 noiembrie
  • Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu – 22 iulie
  • Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria – 2 decembrie
  • Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria – 2 decembrie
  • Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț – 6 iulie
  • Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus – 20 decembrie
  • Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj – 8 martie
  • Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana – 26 decembrie
  • Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici – 10 noiembrie
  • Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova – 10 mai
  • Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea – 18 septembrie
  • Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia – 3 august
  • Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia – 8 august

Lasati un comentariu

Alte articole

06 mart. 2025 3.02 pm

Procurorii DIICOT au reținut șase persoane, suspectate că făceau parte din gruparea intitulată „Statul Major al Comandamentului Vlad Țepeș”, sub acuzația de trădare. Gruparea avea obiective…

09 oct. 2024 1.42 pm

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, în debutul ședinței de Guvern, noi soluții pentru susținerea producătorilor agricoli, respectiv extinderea Programului „Creditul fermierului”,…

24 mai 2024 11.46 am

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat finalizarea reorganizării Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), măsură care va întări lupta împotriva fraudei fiscale și va eficientiza…

16 apr. 2024 10.50 am

Marți, 16 aprilie, în intervalul orar 10.00 – 17.00, sunt restricții de trafic pe Autostrada A2 București – Constanța, pentru efectuarea unor lucrări. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul…

28 nov. 2024 9.32 am

Curtea Constituţională este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian…

05 feb. 2021 12.03 am

  Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației, Cseke Attila, a anunțat joi, elaborarea unui proiect de act normativ privind reforma instituțională a Inspectoratului de…