Ultimele stiri

Guvernul a adoptat proiectul de buget 2025. Ciolacu: „România intră într-o altă ligă economică. La mijlocul anului viitor vom ajunge la un PIB dublu față de anul 2018”

Sursă foto: captură video Facebook/Guvernul României

Guvernul României a adoptat astăzi proiectul de buget pentru anul 2025, fără a include modificări ale taxelor și impozitelor. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în deschiderea ședinței, că acest buget este unul axat pe dezvoltare, alocând 150 de miliarde de lei pentru investiții, ceea ce reprezintă o creștere de 30 de miliarde de lei față de anul precedent.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat, sâmbătă, adoptarea bugetului.

Au fost pe ordinea de zi trei proiecte de lege, pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2025, Proiectul de lege al bugetului de stat pe anul 2025 şi Proiectul de lege al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025. Toate trei au fost aprobate de Guvern şi trimise către Parlament în procedură de urgenţă”, a transmis Constantin, la finalul şedinţei de Guvern.

Potrivit premierului, Marcel Ciolacu, investițiile vor reprezenta 20% din cheltuielile totale ale anului 2025. Aceste alocări masive vor contribui la creșterea PIB-ului național la 1.913 miliarde de lei, iar la jumătatea anului viitor, se estimează atingerea pragului de 2.000 miliarde lei, echivalentul a 400 miliarde de euro, dublu față de valoarea din 2018. „Este un semn clar că România intră într-o altă ligă economică”, a subliniat Ciolacu.

Premierul a menționat că, în paralel, Guvernul va implementa măsuri pentru reducerea costurilor administrative cu 0,5 puncte procentuale. Aceste ajustări vor afecta atât cheltuielile de personal, cât și cele pentru bunuri și servicii.

Protecția veniturilor populației

„Executivul continuă să protejeze puterea de cumpărare a cetățenilor cu venituri mici”, afirmă Ciolacu. Salariul minim a fost majorat la 4.050 de lei începând cu 1 ianuarie 2025, iar estimările arată că salariul net va crește cu 6,1%, depășind rata inflației prognozată la 4,4%. „Am insistat să acordăm un sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici şi îmi asum această decizie”, a mai declarat premierul.

Sprijin pentru IMM-uri și economie

Statul va continua să ofere ajutoare economiei și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), prin scheme de sprijin agreate în Planul Bugetar Structural convenit cu Comisia Europeană.

Sunt zeci de miliarde de lei ţintite spre creşterea producţiei industriale locale. Mi-al dori ca împreună să promovăm firme şi produse româneşti oriunde, chiar şi pe TikTok”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Fonduri pentru dezvoltare și infrastructură

Guvernul a alocat 11 miliarde de lei Programelor Anghel Saligny și PNDL, 8,2 miliarde pentru proiecte din PNRR și 3,3 miliarde pentru finanțări din fonduri europene. „Cea mai mare miză a acestui buget este exploatarea la maximum a fondurilor europene disponibile. Este o alocare istorică de 4,6% din PIB, adică peste 17,5 miliarde euro”, a afirmat premierul. Acesta a subliniat că va exista o presiune uriașă pentru absorbția acestor bani, care vor fi direcționați către infrastructură, sănătate și educație.

Lasati un comentariu

Alte articole

28 dec. 2023 8.16 pm

Ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea salariilor de bază pentru personalul din învăţământ cu 20%, în medie, în anul 2024, a fost aprobată de către Guvern în şedinţa de astăzi. Astfel,…

19 oct. 2023 10.45 am

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a anunţat, miercuri, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că va candida pentru un nou mandat de europarlamentar, la alegerile din 2024. Întrebat…

07 mart. 2023 2.12 am

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, l-a primit luni, 6 martie, la sediul MApN, pe Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București. Agenda întrevederii s-a axat pe subiecte…

19 dec. 2024 11.27 am

Liderii UDMR au revendicat, la negocierile din coaliţia de guvernare, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Mediului, exact portofoliile pe care le-au avut între 2020 şi 2023, când au fost scoşi…

06 sept. 2021 10.23 pm

  Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus luni seară, la Realitatea Plus, că „USR PLUS preferă să treacă în opoziţie decât Florin Cîţu premier”. „Este în mod clar o adâncire a…

14 nov. 2023 2.14 pm

Omul de afaceri Muhammad Murad s-a înscris în AUR, acesta participând la conferinţa de presă săptămânală a formaţiunii. Alături de el s-au mai înscris în AUR antreprenorul Sorin Constantinescu,…