Ultimele stiri

Planurile cadru pentru liceu, în dezbatere publică. Ministrul Educației: „Actualele planuri sunt de peste 20 de ani. Lumea s-a schimbat, nu mai putem merge cu ce avem în acest moment”

Sursă foto: captură video Facebook

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că vineri vor fi puse în consultare publică noile planuri-cadru pentru învățământul liceal. Acesta subliniază că actualele planuri sunt vechi de peste 20 de ani și nu mai corespund realităților actuale.

Trebuie să înţelegem că e o problemă extrem de importantă pentru că fundamentul pe care îl avem acum a fost pus în urmă cu peste 20 de ani. Lumea s-a schimbat, nu mai putem merge cu ceea ce avem în acest moment. (…) Este momentul acestor planuri cadru pentru liceu. Când pornim această dezbatere publică vreau să avem toţi în minte un lucru: aceste planuri cadru sunt în primul rând pentru elevi, scopul este să reuşim ca cele opt competenţe cheie despre care vorbim cu toţii în spaţiul public să fie cu adevărat competenţe pe care liceenii să le dobândească. (…) Acest proces trebuie început de dragul elevilor, sunt planurile pe care orice ministru, în această fază trebuie să le pună în dezbatere publică pentru a ajunge, după aceea într-o variantă finală”, a afirmat Daniel David, joi, într-o conferinţă de presă.

Ministerul Educației va publica proiectele de planuri vineri, după ora 18:00, iar propunerile primite vor fi analizate atent. Planurile ar putea fi adoptate la sfârșitul lunii mai, ceea ce ar permite demararea lucrului la programele aferente.

Vom analiza serios feedbackurile şi, dacă lucrurile merg bine, la sfârşitul lunii mai să le adoptăm, să începem lucrul la programe”, a adăugat David.

Accent pe competențe și flexibilitate

Daniel David a subliniat că noile planuri trebuie să pună accent pe competențe reale, fără ingerințe ideologice. „Au mai pătruns elemente de pseudo-știință în curriculum, iar acest lucru trebuie corectat”, a explicat ministrul. De asemenea, acesta a criticat tendința de a introduce discipline și conținuturi prin lege, subliniind că deciziile educaționale trebuie să fie bine fundamentate.

Noile planuri includ un trunchi comun pentru toate filierele liceale – teoretică, vocațională și tehnologică – menit să ofere o bază solidă de cultură generală. Ponderea acestuia va crește progresiv de la 35% în primii ani de liceu la 65% în anii finali.

Un alt element de noutate este introducerea unei componente mobile, care permite accentuarea unui domeniu de interes în funcție de opțiunile elevului și oferta educațională a școlii.

O componentă va fi legată de aceste teme care ne amintesc că lucrăm cu adolescenţi şi să particularizăm planurile-cadru pentru adolescenţi. Doi: vor fi anumite teme care sunt propuse oarecum printr-un curriculum naţional, sugerate de minister, care sunt importante, şcoala le vede, le oferă elevului, acesta poate să aleagă. Şi lăsăm a treia componentă care vine din oferta pe care o face şcoala. Având aceste trei componente lăsăm o libertate foarte mare elevilor să aleagă, dar îi conştientizăm în acelaşi timp de lucruri importante”, afirmă Daniel David.

Deschiderea școlii către specialiști

O altă inițiativă anunțată de ministru este colaborarea cu specialiști din diverse domenii, care să participe la module de educație juridică, rutieră sau alte teme relevante pentru adolescenți. „Trebuie să deschidem școala către acești specialiști, pentru că altfel tratăm aceste teme doar de formă”, a subliniat acesta.

Ministrul Educației a precizat că, deși noile planuri-cadru nu vor aduce modificări majore în sistemul de norme pentru profesori, există flexibilitate pentru ajustări în următorii doi-trei ani, în funcție de feedback-ul primit.

Procesul de consultare publică se anunță a fi unul amplu, iar ministrul speră la o dezbatere civilizată, care să aibă în centru interesele elevilor.

Lasati un comentariu

Alte articole

23 sept. 2024 2.50 pm

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, împreună cu experţi de la Apele Române şi reprezentanţi ai DSU, survolează luni cu un elicopter zone din ţară în care riscul de inundaţii mai mare. Acţiunea…

30 dec. 2024 8.06 pm

Guvernul a aprobat, luni, o hotărâre care prevede închiderea celor 39 de puncte de trecere a frontierei României cu Ungaria, respectiv Bulgaria, de la 1 ianuarie 2025, ca urmare a aderării României…

08 ian. 2024 5.11 pm

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al…

13 feb. 2025 9.32 am

Autorităţile au emis, miercuri seara, un mesaj RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în zona de nord a judeţului Tulcea. Potrivit MApN, o ţintă aeriană a intersectat…

20 aug. 2024 11.17 am

Percheziţii în mai multe locaţii aparţinând SNSPA în dosarul deschis după acuzaţiile lansate de mai multe studente la adresa sociologului Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA. În această dimineaţă,…

21 dec. 2023 3.28 pm

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunţat că Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre care extinde programul de compensare cu 90% a preţului medicamentelor…