Ultimele stiri

Furtul tezaurului dacic. Directorul Muzeului Drents afirmă că a luat toate măsurile de securitate necesare: „Și noi suntem victime”

Directorul Muzeului Drents din Olanda, de unde au fost furate cele patru piese de tezaur dacic, vine cu clarificări legate de măsurile de securitate. El susține că muzeul a respectat cerințele de securitate, după cum a fost prevăzut în contract.

Ancheta în cazul furtului celor trei brățări dacice și al coifului de la Coțofenești este în plină desfășurare. Polițiștii olandezi pun cap la cap indiciile și au reușit să reducă cercul de suspecți. Hoții provin, cel mai probabil, din Olanda de Nord. În vizorul oamenilor legii sunt și două mașini: vehiculul ars și abandonat, dar și o dubă neagră, despre care se crede că a fost folosită de tâlhari: Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Autorii jafului de la Muzeul de Artă Drents sunt suspectați a fi din Olanda de Nord – o dubă neagră ar putea fi implicată

„Și noi suntem victime”

Directorul Harry Tupan spune că Muzeul Drents a respectat cerinţele de securitate, aşa cum a fost convenit contractual cu asigurătorul.

Bineînţeles, întotdeauna ne îndeplinim obligaţiile”, a declarat acesta potrivit nltimes.nl, la emisiunea „Renze”.

Directorul Muzeului din Assen a fost întrebat și despre lipsa unei persoane, pe timp de noapte, care să asigure paza exponatelor. Tupan a explicat că au fost luate alte măsuri, care ar asigura o alarmă „mai rapidă decât un paznic”. El a adăugat că în cazul unei spargeri cum a fost cea de sâmbătă viața angajatului ar fi fost pusă în pericol.

Furtul celor patru piese de tezaur dacic a fost descris de directorul olandez drept un incident „incredibil de dureros şi trist”. Susține că atitudinea României, de revoltă și furie, este complet de înțeles. Harry Tupan a mai declarat că, în urma acestui incident, și muzeul a avut de suferit.

Și noi suntem victime”, a mai adăugat el.

Lasati un comentariu

Alte articole

13 mai 2024 11.04 am

Duminică, 12 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari- Postul de Poliție Lumina, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au…

02 mart. 2022 5.32 pm

  Cei de la BBC au relatat scene dramatice în gara din Dnipro. Pe măsură ce invazia rusă se apropie, familiile au început să fugă spre vest. Nu există destinații, doar mulțimi mari de…

08 dec. 2024 2.46 pm

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit duminică dimensiunea tragică a pierderilor suferite de Ucraina în cei aproape trei ani de conflict cu Rusia. Potrivit acestuia, 43.000 de militari…

18 oct. 2023 10.49 am

Tensiunile din Orientul Mijlociu ating cote alarmante. Israelul şi Hamas se acuză reciproc după ce o rachetă a căzut pe un spital din orașul Gaza şi a ucis cel puţin 500 de oameni. Armata israeliană…

01 feb. 2025 9.39 am

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit vineri seara peste mai multe case din nord-estul oraşului Philadelphia, într-o zonă dens populată, aproape de Roosevelt Mall. Aeronava efectua un zbor medical,…

25 mart. 2024 9.36 pm

Austino Oro, un băiețel din Argentina în vârstă de 10 ani, a obținut o performanță remarcabilă. Pe platforma internațională Chess.com, acest copil născut în 2013 a reușit să-l învingă…