Un sondaj realizat de CURS în contextul alegerilor prezidențiale din această primăvară arată că independentul Călin Georgescu este favorit pentru primul tur. Lupta pentru locul secund se dă între Nicușor Dan și Crin Antonescu.
Conform sondajului CURS, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, Călin Georgescu ar obține 37% din voturi în primul tur. El este urmat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cu 21%, în timp ce Crin Antonescu, candidatul propus de coaliția de guvernare, se clasează pe locul trei cu 18%.
Finalista de la alegerile prezidențiale din decembrie, președinta USR, Elena Lasconi, este cotată cu 7%, în timp ce Diana Șoșoacă, lidera SOS România, căreia i s-a interzis candidatura, are 4%. 13% dintre respondenți au indicat alt candidat.

Sondajul poate fi consultat AICI.
Scenariul fără Călin Georgescu: George Simion devine favorit
În ipoteza în care Călin Georgescu nu ar mai participa la alegeri, sondajul relevă o competiție mult mai strânsă între principalii candidați. George Simion, liderul AUR, ar capitaliza din electoratul lui Georgescu, obținând un scor de 25%. Deputatul ar fi urmat de Nicușor Dan cu 24%, în timp ce Crin Antonescu s-ar clasa pe locul 3 cu 23%. Elena Lasconi s-ar situa pe locul 4, cu 13% în intenția de vot. 15% au indicat un alt candidat, potrivit cercetării.

Prezența la vot, așteptată să fie una record
Întrebați cât de interesați sunt de alegerile prezidențiale, 56% dintre respondenți au răspuns că sunt „foarte interesați”, iar 23% au spus că sunt „interesați”. 76% dintre participanții la sondaj au răspuns că vor merge cu siguranță la vot.

Metodologie
- Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din România
- Volumul eşantionului: 1100 respondenţi, în vârstă de 18 ani şi peste
- Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%
- Metoda de culegere a datelor: CATI (Computer-assisted telephone interviewing)
- Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS
- Datele sunt ponderate
- Perioada de realizare: 21 – 25 ianuarie, 2025