Ultimele stiri

De Telegraaf: A fost găsită mașina cu care au fugit hoții după ce au furat aurul dacic din Muzeul Drents – Nu este exclusă implicarea renumitului clan Remmo din Germania

Sursă foto: De Telegraaf

Poliția din Țările de Jos a oferit noi informații despre jaful din Assen. Mașina cu care hoții au fugit după ce au furat cele patru piese de aur din tezaurul dacic expus la Muzeul Drents a fost găsită arsă, iar poliţia investighează o persoană care a avut un comportament suspect la expoziţia cu obiecte dacice cu câteva zile înainte de jaf.

Poliţia a declarat duminică seara pentru DeTelegraaf că imaginea unui bărbat purtând o şapcă şi o geantă mare a fost surprinsă de camerele de supraveghere de la muzeu cu cinci zile înainte de jaf. Poliţia a confirmat că bărbatul, care avea un comportament suspect, face obiectul unei anchete, dar nu poate spune deocamdată dacă este unul dintre autorii jafului.

CITEȘTE ȘI: Explozie la Muzeul Drents din Olanda: Coiful de Aur de la Coțofenești și alte piese din tezaurul dacic al României au fost furate

Conform informațiilor furnizate de poliția olandeză, spargerea a avut loc în jurul orei 03:45, când hoții au pătruns în muzeu și au sustras cele patru piese de aur. Pentru a-și asigura scăparea, aceștia au folosit un Volkswagen Golf gri închis, furat anterior din Alkmaar, la aproximativ 200 km vest de Assen. Mașina a fost găsită ulterior incendiată sub un viaduct de lângă localitatea Rolde, situată la circa 7 km de muzeu.

CITEȘTE ȘI: Jaful de la Muzeul Drents – între conspirații, criză internă și simboluri naționale

Suspiciuni asupra clanului Remmo

Printre suspecții principali se numără clanul Remmo, o familie de origine libanezo-kurdă cunoscută pentru jafuri spectaculoase de artă. Acest grup a fost implicat în spargeri de răsunet în Germania, inclusiv furtul unei monede gigantice de aur de la Muzeul Bode din Berlin și furtul de bijuterii regale de la Green Vault din Dresda. Totuși, poliția nu exclude posibilitatea implicării altor grupuri internaționale, inclusiv infractori români.

CITEȘTE ȘI: Poliția olandeză declară că este pe urmele hoților care au furat tezaurul dacic. Autorităţile cred că cel puţin un hoţ este român

Mașina furată, găsită încendiată

Potrivit televiziunii naţionale NOS, poliţia caută imagini şi ponturi despre o maşină Volkswagen Golf de culoare gri închis, furată şi incendiată, care a fost implicată în furtul capodoperelor româneşti de la Muzeul Drents din Assen. La scurt timp după jaf, maşina a fost găsită sub un pod în localitatea Rolde din apropiere. Investigaţiile au arătat că maşina a fost furată în Alkmaar în noaptea de miercuri spre joi. Aproximativ în acelaşi timp, o plăcuţă de înmatriculare a fost furată în satul Witmarsum din Frisonia. Poliţia solicită în mod special informaţii în legătură cu aceste furturi. Maşina a fost reperată în apropierea Muzeului Drents imediat după furt.

Urmărirea locurilor în care s-a aflat maşina în perioada joi, 23 ianuarie în jurul orei 04.20, şi sâmbătă 25 ianuarie, în jurul orei 03.50, este foarte importantă pentru noi”, a transmis poliţia.

La scurt timp după spargere, poliţia a primit o informaţie despre un incendiu la o maşină în Rolde.Volkswagen-ul furat a fost găsit acolo, cu numărul de înmatriculare furat. Nimeni nu era prezent la vehicul. Poliţia dispune de imagini care arată cum a izbucnit incendiul.

Câteva momente mai târziu, un alt vehicul poate fi văzut oprind în apropierea maşinii în flăcări. Poliţia presupune că autorii au fugit cu acel vehicul.

CITEȘTE ȘI: Piese dacice furate de la Muzeul Drents: jaful a fost surprins de camerele de supraveghere. Hoții au acţionat în mai puțin de trei minute – VIDEO

Ministrul Culturii din România, Natalia Intotero, vrea să vorbească cu regele

Potrivit NOS, ministrul culturii din România doreşte o întâlnire cu prim-ministrul olandez Schoof şi cu regele Willem-Alexander în marja comemorării eliberării lagărului de exterminare de la Auschwitz din Polonia, la care vor participa cu toţii. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pe Facebook că ministrul culturii, Natalia Intotero, va transmite un „mesaj ferm” din partea guvernului său şi va sublinia că piesele furate trebuie recuperate cât mai repede.

Presa românească scrie că Muzeul Naţional de Istorie ia în calcul să meargă în instanţă dacă se dovedeşte că Muzeul Drents nu a dispus paza corespunzător, notează articolul publicat pe site-ul NOS.

Directorul Muzeului Drents, Harry Tupan, a declarat că la muzeu nu era niciun paznic în momentul furtului. Potrivit Muzeului de Istorie din România, cel puţin un paznic ar fi trebuit să fie prezent 24 de ore din 24, însă documente văzute de postul olandez RTV Drenthe arată că nu există nimic în acest sens în contract, iar muzeul din România ar interpreta contractul în mod diferit.

Lasati un comentariu

Alte articole

12 ian. 2025 6.56 pm

Bilanţul morţilor din incendiile de la Eaton şi Palisades, din zona Los Angeles, a urcat la 16, a anunţat, sâmbătă, Biroul de Medicină Legală din comitatul Los Angeles, scrie CNN. Între timp,…

29 sept. 2023 4.35 pm

Judecătorii constănțeni au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a doi adolescenți de 14, respectiv 16 ani, care au amenințat două copile și le-au furat banii. Reprezentanţii Parchetului…

02 dec. 2023 4.03 pm

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat sâmbătă, 2 decembrie,…

08 dec. 2022 12.03 pm

Ieri, 7 decembrie în jurul orei 8:30, polițiștii locali au depistat pe strada Portului, trei persoane care încărcau într-o autoutilitară  12  saci cu porumb care fuseseră sustrași din portul…

25 iul. 2024 3.02 pm

Un accident cumplit a distrus două familii din Techirghiol. Alex și Narcis și-au găsit sfârșitul într-un accident cumplit, produs în Marea Britanie, acolo unde s-au dus să muncească. Acum, familiile…

11 ian. 2025 7.16 pm

Statele Unite au anunțat, vineri, 10 ianuarie, un nou set de sancțiuni împotriva sectorului petrolier din Rusia, într-o încercare de a reduce „cea mai mare sursă de finanțare a Kremlinului”.…