Evenimentul care a zguduit lumea culturală în penultima zi a expoziției de la Muzeul Drents – jaful unei părți semnificative din artefactele expuse – este mai mult decât o infracțiune gravă. Este o lovitură simbolică, care răscolește tensiuni, activează discursuri radicalizate și alimentează o serie de scenarii conspiraționiste. Într-un context deja tensionat pentru România, impactul său se extinde mult dincolo de pagubele materiale.
Expoziția, o colaborare remarcabilă între Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și instituțiile olandeze, a debutat pe 7 iulie 2024 și urma să se încheie pe 26 ianuarie 2025. Timp de aproape șapte luni, artefactele – simboluri ale identității și istoriei României – au fost admirate de mii de vizitatori. Cu toate acestea, jaful s-a produs cu doar o zi înainte de încheierea expoziției, ridicând întrebări nu doar despre securitatea muzeului, ci și despre momentul ales pentru această infracțiune.
De ce acum? De ce nu în altă perioadă a expoziției? Sincronizarea evenimentului pare să fi fost calculată pentru a produce maximum de impact, atât emoțional, cât și politic.
În România, anunțul oficial al jafului a declanșat un val de reacții pe rețelele sociale, multe dintre ele violente, radicalizate și marcate de o retorică conspiraționistă. Contextul internațional, cu tensiuni geopolitice și o sensibilitate crescută față de influențele externe, a alimentat speculațiile. Unele voci, inclusiv istoricul Mihai Demetriade, sugerează că acest jaf ar putea fi mai mult decât o crimă de oportunitate. Ar putea fi o operațiune organizată de actori externi, poate chiar de serviciile secrete ruse, care ar avea interesul de a destabiliza intern România și de a accentua sentimentele antioccidentale.
Această teorie, deși pare exagerată la prima vedere, trebuie analizată în lumina contextului geopolitic actual, unde astfel de acțiuni indirecte – prin proxy – nu sunt deloc fără precedent. Amplificarea discursurilor naționaliste, conspiraționiste și antioccidentale din urma jafului servește exact acestor scopuri.
Discursurile politicienilor radicali, precum cel al lui George Simion, vin ca un răspuns rapid și calculat. Simion a descris jaful drept „un atac direct la adresa istoriei și identității noastre naționale”, acuzând autoritățile că au „plimbat” artefactele „fără măsuri adecvate de protecție”. Acest tip de retorică, bazată pe manipulare emoțională și pe deformarea realității, este periculos de eficient într-o perioadă în care populația este deja sensibilizată de alte teme precum aderarea la Schengen, criza economică sau tensiunile interne.
Astfel, un eveniment tragic devine muniție pentru narativele izolaționiste și antieuropene, care subminează atât încrederea publicului în instituții, cât și solidaritatea internațională.
