Ultimele stiri

Ferme piscicole în Marea Neagră. Mircea Fechet: Vom avea, începând din acest an, midii, stridii produse la noi și câteva specii de pești pe care astăzi le importăm din Grecia sau Bulgaria

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că începând din acest an, românii vor putea consuma midii și stridii produse în cadrul fermelor piscicole din Marea Neagră, precum și câteva specii de pești care până acum erau importate din Grecia sau Bulgaria. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute marți, la Constanța.

Ferme piscicole în Marea Neagră

Ministrul a explicat că mai multe perimetre din largul Mării Negre au fost deja atribuite pentru ferme piscicole prin licitație publică, iar alte loturi urmează să fie concesionate de Administrația Națională Apele Române. Această inițiativă marchează un pas important pentru dezvoltarea economiei locale și reducerea dependenței de importuri.

Vom avea în România, începând cu anul acesta, midii și stridii produse aici, la noi, și câteva specii de pești pe care astăzi le importăm fie din Grecia, fie din Bulgaria. Aștept cu nerăbdare să mănânc scoici sau pești din fermele noastre piscicole din largul Mării Negre, și nu importate de la mii de kilometri depărtare”, a declarat Mircea Fechet.

Speciile de pești vizate pentru producția locală includ păstrăvul somonat și lavracul (bibanul de mare), foarte popular printre consumatori. Ministrul a subliniat importanța cercetărilor realizate de Institutul de Cercetare și Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” pentru adaptarea acestor specii la condițiile din Marea Neagră.

Proiectul fermelor piscicole în Marea Neagră nu este unul recent, însă a fost accelerat în ultimii ani. „Discuția legată de ferme piscicole în largul Mării Negre durează de zeci de ani. Acest lucru se întâmplă deja în Bulgaria, la o distanță mică de locul în care ne aflăm. Am promis că vom pune la dispoziția concesionarilor suprafețe însemnate și că aceștia vor avea suficient timp, până la 20 de ani, pentru a-și amortiza investițiile costisitoare”, a explicat ministrul.

„Nu se va plimba nimeni cu cutiile cu pește printre șezlonguri”

De asemenea, infrastructura necesară acestor ferme piscicole va fi asigurată, iar activitățile nu vor afecta sezonul turistic.

Eu sunt convins că niciun crescător de midii, de stridii, de doradă, de lavrac sau orice altă specie adaptată la Marea Neagră, îmi manifest speranţa că nu se va plimba nimeni cu cutiile cu peşte printre şezlonguri. Sunt convins că vom asigura şi infrastructura necesară, care ar putea să difere în funcţie de tipul de tehnologie, de tipul de fermă piscicolă, însă eu cred că aceste lucruri trebuie făcute pe parcurs”, a precizat Mircea Fechet.

Lasati un comentariu

Alte articole

20 oct. 2024 2.52 pm

Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD), și-a lansat oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2024 într-un eveniment organizat la Palatul Parlamentului. În discursul…

18 iul. 2024 4.33 pm

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat joi că Rusia va considera orice planuri de a stabili o prezență permanentă în Marea Neagră a navelor de război ale NATO drept o…

29 ian. 2022 1.13 pm

  Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, pentru salvarea unui pui de delfin, la Ecluza de la Năvodari. Alături de ei se află și reprezentanți ai Complexului Muzeal…

19 aug. 2024 5.32 pm

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că România nu se confruntă cu probleme majore în ceea ce privește rezervele de apă, în ciuda secetei. Acumulările hidrotehnice ale țării sunt pline…

28 apr. 2023 10.00 pm

În perioada 20 februarie – 26 aprilie 2023, peste 2 milioane de familii și-au achitat facturile la utilități prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând…

29 feb. 2024 10.32 am

Premierul Marcel Ciolacu a respins planul anunțat de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, de „militarizare” a ANAF, prin înarmarea inspectorilor antifraudă. E o prostie şi rămâne o prostie.…