Ultimele stiri

PROGNOZĂ METEO 20 ianuarie – 2 februarie. Temperaturi de primăvară în ianuarie: maxime de până la 15°C

Sursă foto: telegrafonline.ro

Meteorologii estimează că în următoarele săptămâni va fi o vreme mult mai caldă decât normalul perioadei, în toate regiunile ţării. În intervalul 20 ianuarie – 2 februarie, temperaturile maxime se vor apropia, la jumătatea perioadei, de 12-13 grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub minus 5 grade. Probabilitatea cea mai ridicată de precipitaţii va fi, în majoritatea regiunilor ţării, în perioada 22-25 ianuarie.

BANAT

Media temperaturilor maxime va creşte uşor de la 2…4 grade până spre 13 grade în perioada 26…28 ianuarie, caracterizând o vreme mult mai caldă faţă de normalul climatologic al perioadei. Din 29 ianuarie şi până la sfârşitul intervalului media temperaturilor maxime va scădea uşor până la 9 grade (2 februarie), dar se va menţine peste cele specifice perioadei. În ceea ce priveşte temperaturile nocturne, acestea vor fi în creştere de la o noapte la alta. În dimineaţa de 20 ianuarie media temperaturilor minime va fi în jur de -2 grade, urmând ca în dimineaţa zilei de 24 ianuarie să înregistreze valoarea de 3 grade. Din 25 ianuarie media temperaturilor minime va avea mici variaţii de la o dimineaţă la alta şi se va situa în jurul valorii de 1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în perioada 22-25 ianuarie, precum şi la finalul intervalului (2 februarie).

CRIŞANA

Media valorilor termice diurne va creşte uşor de la 2…4 grade până spre 12 grade în perioada 26…28 ianuarie. Din 29 ianuarie şi până la sfârşitul intervalului, temperaturile maxime vor scădea uşor până la 8 grade în 2 februarie, dar se vor menţine peste cele specifice perioadei. În ceea ce priveşte temperaturile minime, acestea vor creşte de la o valoare medie de -4 grade în data de 20 ianuarie până la 3 grade în 24 ianuarie. Ulterior vor avea variaţii uşoare de la o zi la alta, media temperaturile minime fiind de 0…1 grad şi acestea urmând a fi peste cele specifice pentru această dată calendaristică. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în perioada 22-25 ianuarie, precum şi la începutul lunii februarie.

TRANSILVANIA

Până în 25 ianuarie, media regională a temperaturilor maxime va oscila între 5 şi 8 grade. După această dată, valorile termice diurne vor creşte treptat până la 9…10 grade (28 ianuarie), urmând ca mai apoi să scadă uşor până la 6 grade spre sfârşitul intervalului (2 februarie). Cu toate acestea, în toată perioada de referinţă, maximele termice se vor menţine peste cele specifice perioadei. În ceea ce priveşte minimele termice, acestea vor creşte de la o valoare de –5 grade în 20 ianuarie până la 0 grade în 25 ianuarie. Din 26 ianuarie şi până la finalul intervalului media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de -2 grade. Astfel minimele termice vor fi mai ridicate decât cele climatologice specifice pentru această dată. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în perioada 22 – 25 ianuarie şi la finalul intervalului (2 februarie).

MARAMUREŞ

În primele zile din interval vor fi alternanţe termice, astfel încât media valorilor termice diurne va avea valori zilnice cuprinse între 4 şi 8 grade. Din data de 23 ianuarie, maximele termice vor creşte treptat până la valori de 10…11 grade în perioada 26-28 ianuarie, apoi vor scădea uşor până la 8 grade (2 februarie), dar se vor menţine mai ridicate decât ar trebui la final de ianuarie şi început de februarie. Referitor la media temperaturilor din timpul nopţii, aceasta va creşte de la -4 grade (20 ianuarie) până la 1 grad (24-25 ianuarie). Din data de 26 ianuarie şi până la sfârşitul intervalului, media temperaturilor minime va fi de -1…0 grade şi se va menţine peste normele perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în perioada 22-25 ianuarie, precum şi la începutul lunii februarie.

MOLDOVA

Pe parcursul întregului interval, valorile termice, atât cele maxime cât şi cele minime, se vor situa peste mediile multianuale caracteristice pentru ultima decadă a lunii ianuarie şi începutul lunii februarie. În primele zile, media maximelor termice va scădea de la 11 grade în data de 20 ianuarie la 6 grade în ziua de 22 ianuarie. După această dată media regională a temperaturilor maxime va creşte treptat până la 9 grade în ziua de 26 ianuarie, după care va scădea uşor la 6 grade (2 februarie). Media minimelor termice va creşte uşor de la -3 grade (20 ianuarie) până la 1 grad (25 ianuarie). Din 26 ianuarie minimele termice nu vor avea variaţii semnificative de la o zi la alta, iar media acestora se va situa în jurul valorii de 0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în ziua de 25 ianuarie, precum şi la sfârşitul intervalului (1-2 februarie).

DOBROGEA

Media maximelor termice va creşte de la 8 grade (20 ianuarie) până la 11…12 grade (24 ianuarie). Din 25 ianuarie maximele termice vor avea mici variaţii de la o zi la alta, la finalul intervalului media maximelor termice fiind de 8 grade, caracterizând pe tot parcursul intervalului o vreme caldă pentru ultima decadă a lunii ianuarie şi începutul lunii februarie. Minimele termice vor fi în creştere de la -1 grad (20 ianuarie) până la 4 grade (25 ianuarie). Din 26 ianuarie şi până la sfârşitul intervalului media minimelor termice va înregistra mici variaţii şi va avea valori de 1…3 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 22 şi 25 ianuarie, precum şi la finalul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie.

MUNTENIA

Pe parcursul întregului interval, valorile termice, atât cele maxime cât şi cele minime, se vor situa peste mediile multianuale caracteristice pentru ultima decadă a lunii ianuarie şi începutul lunii februarie. Maximele termice vor creşte uşor de la 8…9 grade în primele 3 zile până la 11…12 grade în perioada 23 – 28 ianuarie, apoi vor varia uşor de la o zi la alta înregistrând o valoare medie de 8 grade la finalul intervalului. Minimele termice vor creşte uşor de la -3 grade (20 ianuarie) până la 1 grad (25 ianuarie). Din 26 ianuarie minimele termice nu vor avea variaţii semnificative, media acestora fiind de 0…1 grad. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în data de 25 ianuarie, precum şi la finalul intervalului (2 februarie).

OLTENIA

Pe parcursul întregului interval, valorile termice, atât cele maxime cât şi cele minime, se vor situa peste mediile multianuale caracteristice pentru ultima decadă a lunii ianuarie şi începutul lunii februarie. Media maximelor termice va creşte uşor de la 8 grade în primele zile din interval până la 11…12 grade (25 ianuarie), apoi va avea variaţii uşoare de la o zi la alta, înregistrând valoarea de 8 grade la sfârşitul intervalului (2 februarie). Evoluţia va fi asemănătoare şi în privinţa minimelor, media acestora urmând să crească uşor de la -3 grade (20 ianuarie) până la 1 grad (25 ianuarie). Din 26 ianuarie şi până la sfârşitul intervalului media minimelor termice nu va înregistra variaţii semnificative, aceasta fiind de 0…1 grad. Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului.

LA MUNTE

Media maximelor termice va scădea în primele zile de la 8 grade (20 ianuarie) la 0 grade (22 ianuarie), apoi va creşte treptat până la 6 grade (26 ianuarie). Din 27 ianuarie, media maximelor termice va scădea treptat, înregistrând valoarea de 0 grade la sfârşitul interalului (2 februarie). Cu toate acestea, valorile termice se vor menţine peste normele climatologice specifice acestei perioade. Din punct de vedere al temperaturilor nocturne, acestea vor scădea de la 0 grade (20-21 ianuarie) la -5 grade (22-23 ianuarie), apoi vor creşte uşor până la -1 grad (27 ianuarie). Din 28 ianuarie vor scădea uşor până la -5 grade la finalul intervalului (2 februarie). Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în perioada 22 – 25 ianuarie, precum şi la sfârşitul intervalului (1-2 februarie).

Lasati un comentariu

Alte articole

14 nov. 2024 10.30 am

Un accident rutier în care au fost implicate 12 autoturisme s-a produs joi pe Autostrada A3, la kilometru 56, comuna Râfov, potrivit ISU Prahova. Două dintre cele 26 de persoane aflate în mașini…

16 ian. 2024 5.21 pm

Ministerul Apărării anunţă, marţi, că va organiza, în 2024, exerciţii de mobilizare în şase judeţe, care urmăresc completarea cu resurse umane şi materiale a unităţilor, realizarea coeziunii…

03 sept. 2022 10.02 am

Administrația Națională de Meteorologie a emis, in dimineața zilei de 3 septembrie, o nouă avertizare cod portocaliu. Zona de litoral a județului Constanța rămâne sub cod portocaliu de ploi abundente…

29 oct. 2024 3.05 pm

Familiile cu venituri mici şi persoanele singure vor beneficia, de la 1 noiembrie 2024 şi până la sfârşitul lunii martie 2025, de ajutor pentru încălzirea locuinţei. În acest an, în cazul pensionarilor…

17 oct. 2023 10.20 am

În această dimineață, în jurul orei 05:30, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru gestionarea unei situații de urgență provocată de un accident rutier, cu un autoturism implicat,…

11 sept. 2024 12.53 pm

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a declarat marţi că facturile la energie nu se vor dubla anul viitor şi o parte dintre români vor beneficia de schema de compensare şi după aprilie 2025. Ministrul…