Ultimele stiri

MApN: România participă din acest an la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Sursă foto: sursazilei.ro

România şi-a extins prezenţa începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective şi tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcţionează în ţările aliate de pe Flancul Estic.

Este vorba de Slovacia (cu un detaşament antitanc) şi Bulgaria (cu un detaşament de cercetare), continuând, în acelaşi timp, participarea la grupul de luptă din Polonia, cu un detaşament de apărare antiaeriană, anunţă, marţi, Ministerul Apărării.

Decizia de înfiinţare a grupurilor de luptă multinaţionale din Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria a fost convenită în cadrul Summitului NATO de la Madrid, din anul 2022, ca parte a întăririi măsurilor de apărare colectivă pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice. Aceste grupuri de luptă s-au organizat după modelul celor din Ţările Baltice şi Polonia, care au fost înfiinţate în urma Summitului NATO de la Varşovia, din 2016”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că grupul de luptă din Slovacia este coordonat de Spania şi include militari din Cehia, Portugalia, România şi Slovenia. În Bulgaria, grupul de luptă este condus de Italia, cu contribuţii din Albania, Croaţia, Grecia, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Turcia şi Statele Unite ale Americii.

Această extindere a contribuţiei ţării noastre la asigurarea măsurilor aliate de descurajare şi apărare completează prezenţa militarilor români la grupul de luptă din Polonia, unde Armata României participă din anul 2017. Prezenţa României cu peste 150 de militari şi tehnică la grupurile de luptă ale Alianţei Nord-Atlantice reflectă angajamentul ferm al ţării noastre pentru consolidarea apărării colective pe Flancul Estic”, a mai precizat Ministerul Apărării.

Potrivit instituţiei citate, Grupul de luptă al NATO din România are ca naţiune-cadru Franţa, iar ca state contributoare Belgia, Luxemburg şi Spania. Alături de cel din Bulgaria, se află în coordonarea Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est din Bucureşti.

Abordarea de tip 360 de grade în domeniul apărării şi descurajării, implementată de NATO, are ca scop principal asigurarea securităţii colective. Aceasta defineşte cele trei sarcini principale ale Alianţei – descurajarea şi apărarea, prevenirea şi gestionarea crizelor şi securitatea prin cooperare”, au mai transmis oficialii MApN.

În prezent, România contribuie la menţinerea securităţii regionale şi globale cu peste 1.000 de militari. Ţara noastră participă şi la misiuni şi operaţii ale Uniunii Europene, unde deţine comanda misiunii UE de Instruire a Forţelor Armate din Republica Centrafricană (EUTM RCA), urmând să preia şi pe cea a EUFOR ALTHEA în Bosnia şi Herţegovina, în cadrul căreia este cel mai important contributor.

Astfel, din cele nouă operaţii şi misiuni militare desfăşurate sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) a Uniunii Europene la care contribuie cu efective şi tehnică militară, România va exercita, simultan, comanda a două dintre acestea.

Lasati un comentariu

Alte articole

14 oct. 2023 10.40 am

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță că România va fi promovată, timp de o lună, ca destinație turistică pe postul de televiziune BBC. MEAT împreună cu Charlie…

03 sept. 2024 9.00 am

Temperaturile se vor situa peste cele specifice, până la sfârşitul lunii septembrie, în totă ţara, anunţă marţi, meteorologiil, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 2 – 30…

02 oct. 2024 8.04 pm

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dat miercuri asigurări că niciun român nu va tremura de frig la iarnă și nici nu va plăti scump facturile, în niciunul dintre scenariile luate în calcul.…

07 nov. 2024 10.12 am

Breteaua de acces spre autostrada A2, pe sensul dinspre Bucureşti către Constanţa, este blocată parţial, joi dimineaţă, la kilometrul 64, în dreptul localităţii Lehliu Gară, din cauza unui…

01 ian. 2025 8.43 pm

România a reușit să devină parte integrală a Spațiului Schengen, inclusiv pe rutele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025, marcând astfel o victorie semnificativă pentru libera circulație a…

22 apr. 2024 9.55 am

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni în şedinţă comună pentru a aproba participarea Armatei la aprobarea participării Armatei României la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY…