Marți, 14 ianuarie, începând cu ora 11:00, polițiștii constănțeni, membri ai sindicatelor EUROPOL și SIDEPOL, au organizat un nou protest în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Aceștia își exprimă nemulțumirea față de măsurile de austeritate impuse de Guvern prin Ordonanța „trenuleț”.
Protestul este programat să se desfășoare până la ora 17:00. Acesta urmează unor manifestații similare organizate săptămâna trecută în același loc, inclusiv de către rezerviștii militari, care și-au arătat solidaritatea față de polițiști.
Sindicaliștii critică măsurile de austeritate adoptate de Guvern, considerând că acestea afectează negativ condițiile de muncă și drepturile angajaților din sistemul de ordine publică. Ei solicită revizuirea politicilor economice și sociale care impactează personalul din structurile de poliție.
Motivul principal (al protestului – n.red.) este scăderea drastică a veniturilor polițiștilor. Se preconizează că în luna februarie, toți polițiștii care lucrează în operative, efectiv pe stradă, care asigură ordinea și liniștea cetățenilor, siguranța publică pe străzi vor primi între 1.000-1.500 de lei mai puțin la salariu. Această sumă este una importantă pentru oricine în acest moment având în vedere că salariile polițiștilor sunt foarte mici. Fără această sumă vor primi undeva la 3.000-4.000 de lei, în condițiile în care prețurile au crescut, chiriile în Constanța sunt foarte mari și sunt greu de suportat pentru tinerii polițiști care au venit în ultimele 3-4 promoții, respectiv vreo 400 de polițiști sunt veniți din alte județe ale țării și plătesc chirie în județul Constanța între 1.000-1.500-2.000 de lei, în condițiile în care chiria care este decontată de stat este undeva la 300 de lei”, a declarat Daniel Avasilicăi, președintele EUROPOL Constanța.
Președintele Europol Constanța, a anunțat că acțiunile de protest vor continua și vor atinge un punct culminant vineri, 17 ianuarie, la București, unde se preconizează că aproximativ 15.000 de polițiști din întreaga țară vor participa la demonstrații.
Vom continua acțiunea de protest, iar următoarea va avea loc vineri, pe 17, la București. Așteptăm să ne adunăm acolo în jur de 15.000 de oameni și nu ne vom opri până când nu vom obține drepturile noastre, salariile care au fost tăiate”, a declarat Avasilcăi. Acesta a subliniat că protestele nu vor înceta până când revendicările polițiștilor nu vor fi soluționate, iar salariile lor nu vor fi restabilite.
Florin Paraschiv, vicepreședintele SIDEPOL Constanța, a subliniat că, mai presus de orice, polițiștii sunt nemulțumiți de lipsa de predictibilitate și de incertitudinea financiară care le afectează activitatea profesională și personală.
Lipsa de predictibilitate ne nemulțumește. Anul trecut am avut un salariu, am trecut în 2025 și ne trezim cu un alt salariu, mai mic, nu mai mare. Noi nu protest pentru drepturi, nu vrem salarii mai mari, vrem predictibilitate și siguranța zilei de mâine. Orele suplimentare nu vor mai fi plătite, dar aceste ore a fost greu să fie plătite și până acum. Era o situație de excepție și de regulă polițiștii nu cereau aproape niciodată să fie plătite. De multe ori veneau din timpul liber în mod voluntar. Este vorba de sâmbete, duminici și orele muncite în perioada sărbătorilor legale, care sunt la tură și nu vor mai fi plătite. Aici este scăderea drastică a salariului”, a declarat Florin Paraschiv, vicepreședintele SIDEPOL Constanța.
Reprezentanții sindicatelor au declarat că vor continua acțiunile de protest până când revendicările lor vor fi luate în considerare de autorități. Aceștia subliniază importanța dialogului și a negocierilor pentru a ajunge la soluții care să asigure condiții de muncă adecvate și respectarea drepturilor polițiștilor.
Până în prezent, autoritățile nu au oferit un răspuns oficial la revendicările protestatarilor.