Ultimele stiri

Elevii se întorc mâine la școală, pentru al treilea modul de cursuri. Când este programată următoarea vacanță a copiilor

Sursă foto: belvederecompany.ro

Elevii revin la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanța de sărbători, urmând ca următoarea pauză să aibă loc în februarie. Vacanța intersemestrială va fi programată între 10 februarie și 2 martie, data exactă fiind stabilită de fiecare inspectorat școlar, potrivit Mediafax.

Calendarul vacanțelor pentru 2025

Vacanță de schi are durata de o săptămână și, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, este programată în perioada 10 februarie – 2 martie 2025.

După vacanța din februarie, elevii vor merge la școală până la vacanța de Paști, programată în perioada 18-27 aprilie. Vacanța de vară va începe pe 20 iunie și se va încheia pe 7 septembrie.

„Săptămâna verde”, în luna mai

Anul școlar 2024-2025 include și programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Primul s-a desfășurat între 9 septembrie 2024, iar cel de-al doilea va avea loc în 30 mai 2025. Fiecare unitate de învățământ decide câte cinci zile consecutive pentru aceste activități, cu condiția să fie planificate în perioade diferite.

Posibile modificări ale calendarului

În situații excepționale, școlile pot solicita inspectoratelor modificarea calendarului, însă orice schimbare trebuie să asigure atât parcurgerea integrală a materiei, cât și participarea elevilor la examenele naționale.

Alte articole

29 ian. 2024 9.19 am

David Popovici a câştigat două medalii de aur la cea de-a 24-a ediţie a Euro Meet Luxemburg, competiţie internaţională care a avut loc în perioada 26-28 ianuarie. La 200 m liber, Popovici a fost…

27 mart. 2025 7.29 pm

CCR a respins, joi, sesizările AUR, POT şi SOS România la Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permite doborârea dronelor pe teritoriul naţional, şi la Legea privind…

24 iul. 2024 11.20 am

ANM anunță averse torențiale în aproape toată țara, începând de miercuri dimineață. Meteorologii au emis coduri galben și portocaliu, anunțând averse torențiale, intensificări ale vântului…

15 feb. 2025 1.08 pm

Un incident neobișnuit a avut loc luni după-amiază, pe 10 februarie 2025, când trenul InterRegio 1635, care circula pe ruta București Nord – Brașov, a ajuns să se îndrepte greșit spre Buzău…

06 mart. 2025 2.27 pm

Serviciul Român de Informaţii a confirmat faptul că miercuri, 5 martie, au fost reţinuţi membrii unei grupări de cetățeni români, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare,…

13 oct. 2024 12.21 pm

Cântăreţul Randi a fost prins drogat la volan în luna februarie. Acesta a refuzat testarea cu aparatul drugtest, dar INML a confirmat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. La data de…