Ultimele stiri

„Ordonanţa – trenuleţ”, aprobată luni. Guvernul vrea să facă economie de la bolnavi, pensionari, studenţi – urmează îngheţări de salarii şi coplată pentru vouchere de vacanţă

Liderii coaliţiei de guvernare au stabilit sâmbătă un plan pentru următoarele acţiuni ale Executivului, incluzând adoptarea ”Ordonanţei – trenuleţ” şi pregătirea bugetului pentru anul 2025.

Potrivit surselor din coaliţie, ordonanţa va fi aprobată luni în şedinţa de Guvern, în timp ce bugetul pentru anul viitor va fi finalizat şi adoptat în prima săptămână din ianuarie 2025, urmând să fie dezbătut în Parlament într-o sesiune extraordinară.

Una dintre deciziile majore ale coaliţiei PSD-PNL-UDMR şi a reprezentanţilor minorităţilor naţionale este reducerea cheltuielilor statului cu 1% din PIB, pentru a creşte sustenabilitatea fiscală. În plus, au fost conturate principiile de bază ale guvernării pentru anul 2025, care se vor concentra pe stoparea cheltuielilor nejustificate printr-o evaluare riguroasă a alocărilor bugetare, creşterea veniturilor prin îmbunătăţirea colectării taxelor şi impozitelor, precum şi generarea de noi surse de venituri prin măsuri economice sustenabile şi politici care să sprijine dezvoltarea economică.

Regulile pentru acordarea voucherelor de vacanță se schimbă

Partidele pro-europene au hotărât să amâne reorganizarea instituțiilor până la 30 iunie 2025, deși, conform legii, aceasta ar fi trebuit să înceapă la 1 ianuarie 2025. De asemenea, regulile pentru acordarea voucherelor de vacanță se schimbă. Valoarea acestora va fi de 800 de lei, iar condițiile de utilizare prevăd un salariu brut de până la 8.000 de lei și servicii turistice care să coste cel puțin 1.600 de lei. În acest context, bugetarii vor trebui să acopere cel puțin jumătate din costurile vacanței pentru a beneficia de voucher.

Studenții vor primi o reducere de 90% pentru abonamentele la metrou și pentru biletele de tren, dar doar pe ruta dintre domiciliu și facultate. În ceea ce privește indemnizația pentru concediul medical, aceasta va rămâne la nivelul actual de 75%, contrar unei decizii anterioare de reducere. Salariile bugetarilor vor rămâne plafonate la nivelul din noiembrie 2024, ceea ce înseamnă anularea unor măriri, inclusiv pentru angajații Metrorex.

Pentru anul 2025, depășirea țintei de deficit de 5% va fi cauzată de cheltuieli majore, cum ar fi: creșteri salariale pentru medici, profesori, polițiști și militari (18,1 miliarde lei), pensii și compensări la energie (13,1 miliarde), investiții (19 miliarde), bunuri și servicii în sănătate (11,4 miliarde), precum și subvenții (3,2 miliarde). Totodată, subvențiile pentru partidele politice vor fi reduse cu 25% față de anul 2024, deși plafonul rămâne la 0,04% din PIB.

Guvernul va adopta „Ordonanța-trenuleț” în ședința din 30 decembrie. Subiectul înghețării pensiilor va fi discutat ulterior, odată cu elaborarea bugetului pe 2025. Printre variantele analizate se numără un ajutor pentru pensiile mici și medii sau o eventuală creștere a acestora în a doua jumătate a anului. Ordonanța mai prevede majorări ale indemnizațiilor pentru văduvele de război, veterani și invalizi.

Legea bugetului pentru 2025 urmează să fie dezbătută și votată în Parlament într-o sesiune extraordinară programată în ianuarie, iar în prima ședință de Guvern din luna respectivă va fi aprobat și calendarul alegerilor prezidențiale. Cel mai probabil, primul tur al alegerilor va avea loc pe 23 martie, iar al doilea pe 6 aprilie.

 

Alte articole

01 dec. 2024 11.58 am

Aproape 2 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la patru ore de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 11%, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani. În ţară, au…

18 oct. 2024 8.45 am

Dosarul în care Vlad Pascu este judecat pentru producerea accidentului rutier din 2 Mai, care a avut loc în august 2023 și în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața, are un nou termen de judecată…

04 iul. 2024 9.41 am

Absolvenţii de liceu susţin, astăzi, proba la alegere a profilului şi specializării (în funcţie de filieră, profil şi specializare examenul se susţine la una dintre cele 10 discipline posibile:…

14 feb. 2024 7.07 pm

Un tânăr de 20 de ani, instructor de înot la clubul Dinamo, a fost reţinut de poliţişti şi procurori pentru viol asupra unei fetiţe de şapte ani. Fapta s-a petrecut în incinta bazinului de înot,…

08 apr. 2024 9.42 am

Exercițiul multinațional „Sea Shield 24” este un eveniment de amploare organizat de Forțele Navale Române în colaborare cu 12 state aliate și partenere, și va avea loc în perioada…

13 sept. 2024 9.03 am

Caz şocant într-o şcoală din Capitală. O fetiță de șase ani ar fi fost atinsă în zona intimă de mai mulţi colegi, în toaleta Şcolii 32 din Bucureşti.  Poliţiştii şi procurorii au deschis…