Ultimele stiri

Noi tarife pentru polițele RCA, din 2025. Creșteri de la 5% până la peste 30%

Sursă foto: news18.ro

Noile tarife de referinţă pentru polițele de Răspundere Civilă Auto (RCA) publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), valabile pentru următoarele 6 luni, sunt simţitor mai mari comparativ cu cele publicate în iulie 2024. Astfel, creşterile încep de la peste 5%, depăşind chiar 30%, potrivit calculelor realizate de publicația economică Ziarul Financiar pe baza datelor publicate de ASF.

Tarifele de referinţă pentru poliţele RCA sunt calculate o dată pentru zona Bucureşti-Ilfov, unde sunt mai mari, dat fiind traficul ridicat şi riscul mai mare, şi o dată pentru restul judeţelor.

Pentru zona Bucureşti-Ilfov, cel mai mic tarif de referinţă pleacă de la 1.844 de lei pentru o putere a maşinii de 50 kW sau mai puţin, grupa de vârstă 51-60, şi poate ajunge la 5.240 pentru grupa de vârstă de 30 de ani sau sub 30, pentru o maşină cu o putere de peste 300 kW.

Faţă de tarifele de referinţă din iulie 2024, creşterea pentru București este de aproape 9% şi, respectiv, peste 30% în cazul celor două exemple ZF.

În ceea ce priveşte tarifele de referinţă pentru restul judeţelor, cel mai mic tarif începe de la 1.064 de lei, marcând o creştere de 9,1% faţă de tarifele din urmă cu 6 luni, pentru o putere a maşinii de 50 kW sau mai puţin, grupa de vârstă 51-60 de ani.

Tariful de referinţă cel mai mare este de 3.964 pentru grupa de vârstă de 30 de ani sau sub 30, pentru o maşină cu o putere de 201-300 kW.

Alte articole

26 oct. 2023 9.04 pm

Apar noi detalii în cazul femeii care a murit după ce o altă femeie a căzut peste ea de la etajul 5. Victima era contabil, la fel ca cea care a omorât-o în timp ce încerca să-şi ia viaţa. Femeia…

21 mai 2024 6.06 pm

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. „În perioada…

27 nov. 2024 10.39 am

Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după…

27 aug. 2024 2.46 pm

Peste 83,000 de pensii au fost mărite după recalculare în județul Sibiu, reprezentând aproximativ 83 % din numărul total al pensionarilor. Cea mai mare creștere din acest județ o reprezintă cazul…

23 mai 2024 9.44 am

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că noua Ordonanță privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază produse în România va fi finalizată în două săptămâni Aceasta…

04 mai 2024 11.01 am

Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paște și este, de obicei, ziua în care se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. Atunci când…