Ultimele stiri

Razie de amploare în Constanţa. Amenzi de peste 45.000 de lei, un tânăr a fost prins cu 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, după un accident

În noaptea de 21 spre 22 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o razie pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a traficului și consumului de droguri.

Razia s-a desfășurat în municipiul Constanța, comunele Cumpăna și Agigea și în Portul Constanța.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 552 de persoane, au fost verificate 325 de vehicule și 135 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, parcuri. 90 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, opt șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea limitei legale de viteză, depășire neregulamentară și nerespectarea culorii semaforului.

De asemenea, au fost oprite din a circula șapte vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

Totodată, au fost retrase patru seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 21 decembrie, în jurul orei 23.15, polițiștii din cadrul Serrviciului Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, a avut loc un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 24 de ani, respectiv 32 de ani, care ar fi circulat în aceeași direcție. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul bărbatului de 24 de ani, fiind 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

La razie au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali.

Alte articole

01 dec. 2024 3.49 pm

Astăzi, 1 decembrie, la Penitenciarul Constanța-Poarta-Albă, dintr-un total de 941 persoane private de libertate, 687 aveau drept de vot. 604 cereri au fost date și depuse la Biroul Electoral, iar…

15 dec. 2024 10.10 am

Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe drumul dintre Năvodari și Lumina, în județul Constanța. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, două persoane…

23 sept. 2024 1.43 pm

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe raza municipiului, conform atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 155/2010 a Poliției Locale. Scopul a fost…

05 aug. 2024 11.00 am

Echipele Confort Urban intervin luni, 5 august, cu utilaje pentru asfaltarea carosabilului pe strada Mihu Copilu, tronsonul cuprins între strada Bradului și bulevardul I. C. Brătianu. Pentru buna desfășurare…

29 aug. 2024 5.20 pm

Tribunalul Constanța a respins joi, 29 august, cererea civilă având ca obiect pretenții – angajare răspundere civilă delictuală formulată de reclamanții Arhiepiscopia Tomisului și Petrescu…

03 mai 2021 12.03 pm

  Un incendiu a izbucnit luni, în jurul orei 10:40, la un bloc din cartierul Henri Coandă. Aproximativ 75 de persoane s-au autoevacuat, iar opt persoane au fost evacuate de pompierii militari.…