Solstiţiul de iarnă din emisfera nordică, la 21 decembrie, marchează începutul iernii astronomice, iar în această zi, cea mai „scurtă” din an, sunt cele mai puţine ore de lumină, respectiv cele mai multe ore de întuneric. Pentru Bucureşti, vor fi 8 ore şi 50 de minute de lumină naturală, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute.
Solstiţiile (când ziua este cea mai scurtă – sau cea mai lungă, în cazul solstiţiului de vară), ca şi echinocţiile (când ziua este egală cu noaptea) sunt consecinţa mişcarii reale a Pământului în jurul Soarelui şi a înclinării axei Pământului. Echinocţiile şi solstiţiile se produc atunci când Soarele ocupă aparent o anumită poziţie pe cer.
Solstiţiile şi echinocţiile au loc deoarece axa de rotaţie a Pământului este înclinată cu 23,4 grade în raport cu orbita Pământului în jurul Soarelui. Această înclinare determină anotimpurile planetei, deoarece emisfera nordică şi cea sudică primesc cantităţi inegale de lumină solară pe parcursul unui an.
Din martie până în septembrie, emisfera nordică este înclinată mai mult spre Soare, ceea ce determină primăvara şi vara. Din septembrie până în martie, emisfera nordică este înclinată mai departe de Soare, astfel încât se simt toamna şi iarna. În emisfera sudică, lucrurile stau invers.
Deoarece Pământul este înclinat pe axa sa, arcul pe care se deplasează Soarele în timpul zilei va creşte şi va scădea de-a lungul anului, pe măsură ce polul Pământului se îndreaptă fie spre Soare, fie se îndepărtează de acesta. Solstiţiul de iarnă are loc în punctul minim pentru emisfera nordică, când Soarele se află cel mai jos pe cer. În acest moment, Polul Nord al Pământului este îndreptat în direcţia opusă Soarelui (motiv pentru care este mult mai frig în emisfera nordică). Pentru persoanele care locuiesc în emisfera sudică, Polul Sud este îndreptat spre Soare, ceea ce face să înceapă vara.
Aşadar, în două momente din fiecare an – care se numesc solstiţii – Pământul este înclinat cel mai mult faţă de Soare. Emisfera înclinată cel mai mult spre Soare are parte de cea mai lungă zi, în timp ce emisfera aflată mai departe de Soare are parte de cea mai lungă noapte. În timpul solstiţiului de vară al emisferei nordice – care cade întotdeauna în jurul datei de 21 iunie – emisfera sudică trece prin solstiţiul de iarnă. De asemenea, în timpul solstiţiului de iarnă al emisferei nordice – care cade întotdeauna în jurul datei de 21-22 decembrie – în emisfera sudică este solstiţiul de vară.
La data solstiţiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est şi apune tot cu acelaşi unghi spre sud faţă de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ţinând cont de latitudinea medie a României, care este de 45° – la numai 21° faţă de orizont. În consecinţă, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.
Solstiţiile au loc în acelaşi timp în întreaga lume, dar orele locale variază în funcţie de fusurile orare.
Tradiții și obiceiuri în cea mai lungă noapte din an
Încă din antichitate, în Mesopotamia, exista o sărbătoare dedicată solstițiului, ce dura 12 zile și avea ca scop sprijinirea zeului Marduk în lupta sa împotriva forțelor haosului, simbolizând eterna luptă între bine și rău.
Pentru popoarele păgâne, solstițiul de iarnă reprezenta renașterea Soarelui, momentul în care Marea Zeiță dădea naștere unei noi forțe solare, reînnoind ciclul anotimpurilor. Românii celebrau această zi prin cinstirea lui Saturn, zeul recoltelor, și a lui Mithras, zeul luminii, demonstrând importanța acestui eveniment astronomic în diverse culturi.
Tradițiile românești păstrează și ele ecouri ale acestor credințe străvechi, amintind de sacrificiul simbolic al zeului Soarelui. Acest sacrificiu este reprezentat prin arderea ritualică a bradului sau a stejarului, prin sacrificarea porcului la Ignat (o reprezentare a spiritului grâului) și prin prezența unor personaje mascate în unele cete de colindători, precum Capra sau Brezaia, care sunt, de asemenea, sacrificate simbolic, conform TV8.md.
Importanța solstițiului de iarnă este evidențiată și de numeroasele structuri megalitice construite în întreaga lume pentru a marca acest eveniment astronomic. Stonehenge, în Anglia, și Newgrange, în Irlanda, sunt doar două exemple de astfel de construcții, menite să urmărească poziția Soarelui și să celebreze renașterea luminii.
Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului „Zile şi mituri – calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu. Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).
Superstiții de solstițiu de iarnă
Pe lângă aceste tradiții spectaculoase, există și o serie de superstiții legate de solstițiul de iarnă.
Se spune că este important să nu petreci această noapte singur, ci în compania celor dragi, simbolizând unitatea și sprijinul reciproc.
De asemenea, se obișnuiește aprinderea focurilor pe dealuri, pentru a alunga spiritele rele și a celebra lumina, precum și oferirea de pomană celor nevoiași, ca un act de compasiune și generozitate.