Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe drumul dintre Năvodari și Lumina, în județul Constanța. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, două persoane au fost implicate în incident, ambele fiind pietoni.
Un bărbat a fost găsit în stop cardiorespirator. Deși echipajele medicale au efectuat protocolul de resuscitare, acesta a fost declarat decedat. Cea de-a doua victimă, o femeie, a suferit multiple traumatisme și a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit rapid două echipaje medicale, unul SAJ B2 și unul SMURD C.
Ce a transmis IPJ Constanţa
La data de 15 decembrie, în jurul orei 6.20, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 226, în orașul Năvodari, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 57 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi accidentat un bărbat de 75 de ani și o femeie de 74 de ani care s-ar fi angajat în traversare pe marcajul pietonal.
În urma accidentului rutier femeia a fost rănită grav, iar bărbatul a decedat.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul din dotare, rezultatele fiind negative negative.
În cauză polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.