Vineri, 13 decembrie, în ședința de Consiliu Local, Ionuț Rusu și Costin Răsăuțeanu au fost aleși viceprimari ai municipiului Constanța. Mai mult, Răsăuțeanu a fost desemnat înlocuitorul de drept al primarului Vergil Chițac cu 20 de voturi, în timp ce Ionuț Rusu a obținut doar patru.
Felicia Ovanesian, fost city manager al orașului, actual consilier local, a postat un mesaj ironic pe Facebook în care notează că Răsăuțeanu îi va ține locul lui Chițac atunci când edilul „își va pune murăturile”. Ea se amuză și de numărul mic de voturi pe care le-a primit Ionuț Rusu, subliniind că nici măcar colegii de partid nu l-au votat.
S-a decis cine îi ține locul lui Vergil Chițac când pune murături! Răsăuțeanu!
Cu 20 de voturi!
Tipi Tip Rusu a luat 4 voturi! Adică nu l-au votat nici peneliștii!
Am votat pentru Răsăuțeanu! Asumat! Că Rusu când îi ținea locul lui Vergil Chițac semna autorizațiile de construire ale prietenilor și
înjura funcționarii din Primărie care nu făceau ca el!
Hai,pa!”, a scris Felicia Ovanesian pe Facebook.