Ultimele stiri

(VIDEO) CONSTANȚA. Percheziții la persoane care racolau minore și le obligau să se prostitueze: oamenii legii au găsit și droguri la locuințele acestora

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a 11 persoane (nouă bărbați și două femei), cu vârste între 21 și 43 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și folosirea prostituției infantile.

În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

Față de alte două persoane (un bărbat și o femeie) se efectuează cercetări și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2024, trei dintre persoanele cercetate (membre ale aceleiași familii) ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, 3 victime, cu vârste de 16, 17 și 20 de ani, pe care, cu sprijinul unei femei, le-ar fi adăpostit și transportat în diferite locații din județele Constanța și Brăila, determinându-le să practice prostituția.

Sumele de bani obținute de către victime ar fi fost însușite aproape integral de cei în cauză.

În contextul transportării persoanelor vătămate, unul dintre bărbații cercetați, deși nu deținea permis, a condus în mai multe rânduri autovehicule pe drumuri publice, din județul Constanța.

Actele de urmărire penală au mai relevat faptul că, în intervalul august – octombrie 2024, un alt bărbat cercetat, cunoscând vârstele celor două victime minore (16 și 17 ani), ar fi întreținut acte sexuale cu acestea.

De asemenea, în perioadele 2017 – 2024 și 2021 – 2024, aceleași 4 persoane (trei bărbați și o femeie) ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către două tinere, atât în România, cât și pe teritoriul Germaniei, iar în cursul anului 2024, la diferite intervale de timp, alte 5 persoane (4 bărbați și o femeie), ar fi adăpostit și transportat cele trei persoane vătămate în diferite locații și ar fi racolat clienți, obținând astfel diverse sume de bani din practicarea prostituției de către victime.

În sarcina unei alte persoane s-a reținut că, în perioada 2020 – 2024, ar fi determinat o tânără să practice prostituția, în județul Constanța și și-ar fi însușit o parte din sumele de bani obținute din activitatea infracțională.

Au fost efectuate 27 de percheziții domiciliare și au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

Totodată, în locuința a două dintre persoanele cercetate (un bărbat și o femeie) au fost descoperite cantități de canabis, un grinder, un cântar electronic, precum și obiecte purtând urme de substanță.

La datele de 10 și 11 decembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 9 persoane și măsura controlului judiciar față de alte 2 persoane (nouă bărbați și două femei).

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a 3 dintre persoanele reținute, arestul la domiciliu a altor 4 persoane, pentru 30 de zile și măsura controlului judiciar, față de alte 2 persoane.

Cu privire la ultima încheiere a instanței, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au formulat contestație.

Activităţile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Galați și Cluj, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasati un comentariu

Alte articole

13 oct. 2023 3.32 pm

Contractul pentru lotul Costineşti în cadrul proiectului „Reducerea eroziunii costiere – Faza II” a fost semnat, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL).…

20 oct. 2023 12.21 pm

Cauzele producerii incendiilor în locuințe ori anexe gospodărești sunt multiple: centrale termice defecte, aparate electrocasnice lăsate nesupravegheate, surse de căldură ori instalații electrice…

06 mart. 2024 4.54 pm

Patru bărbați s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși de oamenii legii băuți sau fără permis la volan. La data de 5 martie, în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului…

09 iun. 2023 3.45 pm

Astăzi – 09 iunie 2023, a survenit o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 355 mm, de pe DN 2A din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Pentru remedierea acesteia,…

27 nov. 2023 2.24 pm

La această oră au fost redeschise circulației mai multe drumuri naționale din județul Constanța. Aproximativ 200 de polițiști, din cadrul structurilor rutiere și de ordine publică, cu peste…

raja avarie

02 iun. 2023 12.49 pm

Furnizarea apei potabile va fi oprită miercuri, 7 iunie în localitatea Castelu și într-un cartier din Medgidia, potrivit unui comunicat de presă transmis de RAJA. Întreruperea vine pe fondul executării…