Ultimele stiri

Surse: Negocieri pentru formarea Guvernului. Noul Executiv ar urma să aibă cel mult 16 ministere, în loc de 18 – numărul secretarilor de stat va fi redus

Sursă foto: mediafax.ro

Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice citate de news.ro, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul Executiv. De asemenea, numărul secretarilor de stat va fi mult redus.

Potrivit surselor citate, liderii partidelor proeuropene au stabilit, în discuţiile de miercuri, că noul Executiv va avea maximum 16 ministere. În plus, numărul secretarilor de stat va fi redus considerabil, ca parte a reformei statului.

Săptămâna viitoare, negocierile vor continua cu programul de guvernare şi de reforme al noii coaliţii, urmând să se stabilească şi ce ministere are fiecare partid.

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au anunţat, marţi seară, la finalul unei şedinţe de discuţii, „angajamentul ferm pentru formarea unei majorităţi pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european şi susţinerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidenţiale”: Toate partidele pro-europene intră la guvernare: „Este nevoie de o schimbare profundă” – susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale

Lasati un comentariu

Alte articole

27 oct. 2023 11.51 am

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri că în şedinţa de Guvern vor aproba o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar.…

03 oct. 2024 9.29 am

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat într-o intervenție la România TV că relația sa cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, se află într-o „pauză operativă”. El a explicat că atunci când…

07 iun. 2021 8.43 pm

  Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, s-a prăbușit luni, din cauze naturale, anunță Romsilva. „Avem, din păcate,…

08 nov. 2024 5.31 pm

Un poliţist în vârstă de 21 de ani, din localitatea Ghizela, judeţul Timiş, a murit în postul de Poliţie. A fost găsit de colegul său care a chemat imediat ambulanţa. Medicii l-au resuscitat…

05 oct. 2023 4.08 pm

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că Guvernul prelungeşte, până la finalul anului, plafonarea tarifelor RCA, el arătând că este o măsură justificată de faptul că, dacă nu continuă plafonarea,…

28 iun. 2021 11.26 am

  Bacalaureatul a început luni, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română.   Subiectele de la proba de Limba și literatura Română au fost primite de elevi la ora 9, iar timpul…