Ultimele stiri

Monica Macovei, condamnată la închisoare cu suspendare după accidentul de la Mangalia. Trebuie să presteze şi muncă în folosul comunităţii

Sursă foto: Facebook/Monica Luisa Macovei

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost obligată de Curtea de Apel Constanța să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității timp de 60 de zile, în urma accidentului rutier de la Mangalia din 2022, care a dus la rănirea gravă a unui motociclist. Decizia instanței este definitivă.

Magistrații au admis parțial apelul Monicăi Macovei împotriva hotărârii Judecătoriei Mangalia din aprilie 2024, prin care aceasta fusese condamnată la șase luni de închisoare cu suspendare. Conform noii decizii, Macovei va trebui să participe la un program de reintegrare socială organizat de Serviciul de Probațiune București sau alte instituții din comunitate și să efectueze munca în folosul comunității în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2.

Restul dispozițiilor primei instanțe au fost menținute. Apelurile formulate de procurori și de motociclistul rănit în accident au fost respinse.

Accidentul a avut loc pe 8 octombrie 2022, pe DN 39, în apropiere de Mangalia. Potrivit procurorilor, Macovei a intrat pe contrasens, lovind motocicleta condusă de un bărbat, care a suferit răni grave, necesitând 110-120 de zile de îngrijiri medicale. Rechizitoriul a fost întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în septembrie 2023, iar Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă.

Lasati un comentariu

Alte articole

06 oct. 2023 8.40 pm

Meteorologii anunţă că temperaturile vor scădea în următoarele zile după ce regiunile din ţara noastră vor fi acoperite de un val de aer polar în următoarele zile, cel mai frig fiind, însă…

08 ian. 2024 10.17 am

Duminică, 7 ianuarie, în jurul orei 07.45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 38, s-ar fi produs o tamponare, respectiv un autovehicul…

11 feb. 2021 12.21 pm

  Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizarea meteorologică cod galben de ninsori, intensificări ale vântului și răcire accentuată pentru întreaga țară. Este vorba…

27 dec. 2023 10.46 am

Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF vor organiza, miercuri, o grevă japoneză, nemulţumiţi că Guvernul are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor…

12 mart. 2024 6.06 pm

La câteva zile după ce a fost acuzat că încearcă să mușamalizeze fenomenul șpăgii din spitale, Ministerul Sănătății a publicat datele privind reclamațiile de șpagă cerută de personalul…

10 iul. 2024 10.27 am

Doru Colgiu, directorul Goldterm Mangalia, a fost reținut, marți seară, pentru 24 de ore, de procurorii DNA Constanța. El este anchetat pentru trafic de influență. Dorinel Colgiu, de 48 de ani,…