Ultimele stiri

Echipă reprezentând România la dans pe gheaţă, în premieră la EduSport Trophy

Sursă foto: news.ro

Patinoarul Allianz-Ţiriac din Otopeni găzduieşte până duminică, 15 decembrie, cea de-a şaptea ediţie a competiţiei internaţionale de patinaj artistic EduSport Trophy, la care participă un număr record de 288 de sportivi.

La competiţie participă sportivi din 30 de ţări: Africa de Sud, Armenia, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Grecia, Hong Kong, India, Irlanda, Israel, Italia, Lituania, Marea Britanie, Mexic, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Taiwan, Turcia, Ucraina şi Ungaria.

Organizat în luna decembrie pentru a oferi posibilitatea sportivilor să-şi facă baremele necesare calificării la Campionatele Europene şi Mondiale de anul viitor, EduSport Trophy ediţia a VII-a marchează şi o premieră: avem patinatori înscrişi nu doar la probele individuale, ci şi în proba de dans, pentru prima dată în istoria concursului”, explică Andreea-Cristina Pascu, antrenoare de patinaj şi organizatoare a EduSport Trophy, citată de news.ro.

Şi nu e singura noutate a acestei ediţii a EduSport Trophy. Spectactorii români pot vedea evoluând la Otopeni şi prima echipă de dans pe gheaţă, la nivel de seniori, din istoria patinajului artistic românesc.

Emilia Monika Ziobrowska (20 de ani) şi Shiloh Douglas Judd (29 de ani) se antrenează în Statele Unite ale Americii, la Wheaton Ice Skating Academy (WISA), şi reprezintă România de la începutul acestui sezon competiţional. Cei doi patinează împreună din toamna anului trecut şi au participat deja la două concursuri în calitate de reprezentanţi ai României: locul 4 la 2024 Lake Placid Ice Dance Championships, în luna iulie, şi locul I la 2024 US Challenge Cup, în luna septembrie.

În trecut, un alt cuplu de dansatori a reprezentat România, însă doar în competiţii rezervate juniorilor (Ioana Harmony Rişcă şi Chase Brogan).

La EduSport Trophy ediţia a VII-a vin şi dansatori deja recunoscuţi şi medaliaţi pe plan internaţional. Cel mai bine plasat în clasamente e cuplul alcătuit din Carolane Soucisse şi Shane Firus, dubli campioni naţionali ai Irlandei, locul 13 la Campionatele Europene de anul acesta, din luna ianuarie. Cel mai bun rezultat al lor: medalia de argint la Campionatele Celor Patru Continente (2018), organizate la Taipei, pe când Carolane şi Shane concurau sub steag canadian.

Vor patina pe gheaţa de la Otopeni şi dansatorii lituanieni Paulina Ramanauskaite şi Deividas Kizala, locul 16 la Europenele de anul acesta, dar, mai ales, reprezentanţi ai ţării lor la Jocurile Olimpice de la Beijing din anul 2022. Dar şi echipe tinere, aflate în ascensiune, ca Mariia Pinchuk şi Mykyta Pogorielov, reprezentând Ucraina, şi Angelina Kudryavtseva şi Ilia Karanchevich, reprezentând Cipru.

În total, 22 de cupluri de dansatori vin la EduSport Trophy: 5 perechi la categoria advanced novice, 8 perechi în proba juniorilor şi 9 în proba seniorilor. Probele de dans, la toate cele trei categorii, sunt programate sâmbătă, 14 decembrie, şi duminică, 15 decembrie.

Potrivit tradiţiei, concursul EduSport Trophy acoperă şi întregul spectru al patinajului artistic la categoriile individuale: seniori, juniori, novice, cadeţi, copii, recreaţional, ultima secţiune fiind dedicată celor care practică patinajul la nivel amator.

Cincisprezece concurente din 11 ţări sunt înscrise în proba senioarelor – reprezentanta României e Ana Sofia Beşchea (20 de ani), vicecampioană naţională, care se pregăteşte intens pentru cea de-a doua ei participare la Campionatele Europene, anul viitor, în ianuarie, la Tallinn, în Estonia. În acest sezon competiţional, Ana Sofia a obţinut locul 5 la Crystal Skate, la Otopeni, în luna octombrie, şi, recent, locul 10 la NRW Trophy, la Dortmund, în Germania.

Senioarele intră în concurs vineri, 13 decembrie.

România are şi şapte reprezentante în proba junioarelor: Teodora Maria Gheorghe, Alessia Irimia, Adria Liliac, Eva Maria Popescu, Natalia Runcanu, Maria Smaranda şi Ana Stratulat. În proba juniorilor, ţara noastră e reprezentată de Răzvan Cionac şi de Balint Domahidi-Doczy. Probele rezervate lor au loc joi, 12 decembrie, şi vineri, 13 decembrie.

Accesul la competiţie e liber, în limita celor 450 de locuri ale patinoarului.

Lasati un comentariu

Alte articole

03 oct. 2024 1.41 pm

Simona Halep, în vârstă de 33 de ani și aflată pe locul 1130 WTA, a fost eliminată în turul doi al turneului WTA 125 de la Hong Kong, cu premii totale de 115.000 de dolari. Ea a fost învinsă…

19 oct. 2023 9.34 pm

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, joi seară, acordarea de sprijin pentru populaţia din Fâşia Gaza. Astfel, România va trimite ajutor umanitar ce constă în produse…

15 nov. 2024 11.13 am

Reprezentativa României joacă, vineri, penultimul meci din Liga Naţiunilor. Tricolorii întâlnesc echipa statutului Kosovo, pe Arena Naţională, într-un meci programat de la ora 21.45. România…

24 feb. 2023 10.00 pm

Grupul de Sprijin al Forţelor Navale, de 65 de ani în serviciul Marinei Militare Române Grupul de Sprijin al Forţelor Navale „Ovidius” a organizat vineri, 24 februarie, o ceremonie militară cu…

26 aug. 2024 8.33 am

FC Hermannstadt a obținut o victorie importantă pe teren propriu, învingând FCSB cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii. Meciul a început intens, cu o mare ocazie pentru…

07 apr. 2024 1.12 pm

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, cu prilejul Zilei NATO în România şi al aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea NATO, că pe parcursul celor două decenii de la aderarea sa, ţara noastă…