Ultimele stiri

CONSTANȚA. Ambulanță privată în care se aflau patru persoane care urmau să ajungă la dializă, implicată într-un accident: o femeie de 77 de ani a fost dusă la spital

Sursă foto: bihoreanul.ro

O ambulanţă privată, în care se aflau patru persoane care urmau să ajungă la dializă, a fost implicată, vineri, 6 decembrie, într-un accident rutier pe strada Pajurei din Constanţa. În urma evenimentului, o femeie de 77 de ani, aflată în ambulanţă, a fost rănită şi a suferit diverse traumatisme, fiind transportată la spital.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier e strada Pajurei din Constanţa, între un autoturism şi o ambulanţă privată.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două echipaje SMURD, autospeciala de transport victime multiple şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.

În ambulanţa privată se aflau patru persoane ce trebuiau să ajungă la dializă, la un centru privat. O persoană, sex feminin, 77 ani, din ambulanţa privată a fost transportată la spital de SMURD C, conştientă, cooperantă, cu traumatisme de membre superioare şi inferioare. Celelalte trei persoane care au fost preluate de un alt mijloc de transport a firmei respective (este vorba despre trei bărbaţi în vârstă de 46, 64 şi 49 ani)”, au afirmat reprezentanţii ISU Dobrogea.

De asemenea, şoferul autoturismului şi cel al ambulanţei private au refuzat transportul la spital.

Lasati un comentariu

Alte articole

21 apr. 2022 1.03 pm

  Paștele sau Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă o perioadă specială, încărcată spiritual. Fiecare dintre noi ne pregătim să întâmpinăm cu bucurie această sărbătoare, prin…

14 iul. 2023 2.59 pm

Atenție, șoferi, se mențin în continuare până pe 16 iulie, restricțiile de circulație în intersecția bulevardului Al. Lăpușneanu cu bulevardul Tomis. Se va circula pe timpul zilei pe câte…

MUZEUL DE ISTORIE MINAC

17 feb. 2021 4.23 pm

  Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla, a semnat miercuri, 39 de contracte de finanțare, în valoare de peste 200 de milioane de lei. Dintre acestea, 8 contracte…

28 mart. 2024 2.58 pm

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Serviciul Municipal de Investigații Criminale , sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța,…

16 feb. 2021 5.18 pm

  Universitatea „Ovidius” din Constanța a anunțat marți, 16 februarie, că activitățile didactice din semestrul al doilea al anului universitar 2020 – 2021 se vor desfășura în format…

02 mai 2023 3.52 pm

În minivacanța de 1 mai, polițiști din cadrul Biroului de Analiza si Prevenire a Criminalității, împreună cu specialiști de la Agenția Națională Antidrog, au fost prezenți în stațiunile…