Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru vineri decizia privind contestaţiile depuse la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu.
La şedinţa de joi judecătorii CCR au decis să amâne luarea unei hotărâri până vineri.
Judecătorii CCR au respins una dintre contestații care cerea anularea alegerilor, respectiv cea înaintată de Sebastian Popescu, care îl vizează pe Călin Georgescu, au transmis surse din instituție pentru Digi24.ro.
Discuțiile vor fi reluate privind a doua cerere de anulare, formulată de Cristian Terheș, care susține că au fost făcute fraude electorale în folosul Elenei Lasconi, respectiv că a fost făcută propagandă când votul încă era în desfășurare în Statele Unite, deși urnele s-au închis în România, dar și că în unele secții s-au transferat voturi de la Ludovic Orban către aceasta.
Cristian Terheș a lansat aceste acuzații, după ce a depus cererea de anulare a alegerilor, fără să prezinte vreo dovadă.
O concluzie a CCR privind această contestație este posibil să vină chiar și după alegerile parlamentare, ce au loc duminică, 1 decembrie, notează digi24.ro.
CCR a cerut Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea tuturor voturilor, pe baza cererii lui Cristian Terheș, potrivit informațiilor G4Media.
E aproape imposibil ca BEC să facă până mâine renumărarea, dat fiind că e vorba despre 9,4 milioane de voturi. Asta înseamnă că e posibilă o nouă amânare”, a declarat pentru G4Media o sursă oficială.
Decizia de renumărare a tuturor voturilor se bazează pe cererea candidatului Cristian Terheș, care a susținut că în câteva secții au existat corecturi la numărul voturilor pentru Ludovic Orban. E vorba despre corecturi care au dus la scăderea voturilor pentru Ludovic Orban de la 35 la 1 sau de la 58 la 1, potrivit informațiilor G4Media.