În cursul acestei dimineți, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident rutier cu o posibilă persoană încarcerată, în apropiere de localitatea Agighiol.
Către locul producerii evenimentului, s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj din cadrul SAJ Tulcea.
La sosirea forțelor de intervenție, au constatat ca este vorba despre o coliziune între două autoturisme, în care se aflau doar șoferii (doi bărbați în vârstă de 28 de ani, respectiv 70 de ani), aceștia reușind să se autoevacueze, fiind preluați în vederea evaluării și acordării primului ajutor medical.
Ulterior, bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost transportat la o unitate de primiri urgențe.