Crimă șocantă în municipiul Tulcea. O femeie a fost ucisă în propria casă de un bărbat care i-a furat apoi bijuteriile și a fugit.
Vineri, 22 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil, de pe strada Babadag, din municipiul Tulcea a fost găsită o femeie inconștientă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Tulcea, care a constatat decesul acesteia.
În baza informațiilor obținute și a activităților desfășurate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a constatat faptul că un bărbat, de 35 de ani, din județul Buzău, ar fi pătruns în apartamentul în care se afla femeia, agresând-o fizic, iar, ulterior i-ar fi sustras bijuteriile purtate, urmare a actelor de violență exercitate survenind și decesul femeii.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată.