Formaţia Farul Constanţa a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii. Golul a fost marcat de Teles, în minutul 90+5.
Tehnicianul echipei Farul, Gheorghe Hagi, a declarat, după meci, că pentru constănţeni prima repriză a fost “cea ai proastă de până acum”.
Nu a fost un meci echilibrat. Prima repriză a fost cea mai proastă a noastră de până acum, nu am nicio explicaţie. Totul stă în atitudinea, determinarea, concentrarea jucătorilor. Nu pot să-mi explic. A doua repriză s-a făcut ceva, cât de cât, dar fără să fim limpezi, concreţi, să atacăm poarta, să încercăm să marcăm. Am întâlnit o echipă care se luptă, joacă, iar fotbalul te pedepseşte. Ei au jucat şi la sfârşit… N-am câştigat niciun duel, toate mingile din aut au ajuns doar la ei. Au aruncat mingi în careu şi era inevitabil (n.r.- golul). Doare, dar asta e. Avem un an greu. Am luat multe goluri, eram într-o situaţie, era un proces de 4 săptămâni în care trebuia să revenim”, a spus Hagi, potrivit Digi Sport.
Farul: Buzbuchi – D. Sîrbu (Cercel ’77), M. Bălaşa, Gustavo, Cr. Ganea – Dican, Vînă, Casap – Grigoryan (Rivaldinho ’46), Alibec, Radaslavescu (Ciobanu ’46). Antrenor: Gheorghe Hagi

Oţelul: Dur-Bozoancă – A. Rus, Angha (Adăscăliţei ’85), Stevanovic, M. Silva – Lameira, Zivulic, Bourard (Teles ’69) – Maciel (Cojocaru ’84)), Al. Pop, Djuric (Juric ’62). Antrenor: Dorinel Munteanu
Cartonaşe galbene: Ganea ’36, Vînă ‘45+1, Bălaşa ‘49 / Bourard ‘2, Lameir ’30, Angha ‘31
Arbitri: Andrei Chivulete – Vasile Marinescu, Andrei Constantinescu – Lucian Rusandu
Camera VAR: Sorin Costreie, Cristina Trandafir
Observatori: Augustus Constantin, Marcel Vasile.