Ultimele stiri

Acţiune a poliţiştilor în Portul Constanţa. Şofer amendat cu 4.000 de lei şi lăsat fără vehicul după ce nu a folosit corect tahograful

Sursă foto: IPJ Constanţa

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat, ieri, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în Portul Constanța.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate prin aplicația eDAC 68 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în baza O.G. 37/2007, pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind aparatul de înregistrare de tip tahograf, precum și în baza O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, un conducător auto a fost sancționat contravențional în baza Legii 132/2017, pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 18.000 de lei.

Au fost retrase șase certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind indisponibilizat un vehicul.

Astfel, polițiștii au identificat un bărbat care, la data de 18 noiembrie, ar fi condus o autoutilitară fără a utiliza cardul TAHOGRAF în mod corespunzător.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu suma de 4.000 de lei, iar vehiculul a fost indisponibilizat.

Alte articole

27 ian. 2025 3.11 pm

Având în vedere perioada minivacanței prilejuite de Unirea Principatelor Române, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a dispus măsuri specifice pentru asigurarea unui climat optim de ordine…

18 oct. 2023 7.12 pm

Caz revoltător în Constanța! Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce, timp de mai mulți ani, și-a obligat soția să se prostitueze. Bărbatul o posta pe femeie pe diferite site-uri matrimoniale…

28 iun. 2024 9.19 am

Au mai rămas doar câteva zile până la cel mai aşteptat festival al verii – NEVERSEA, la care sunt aşteptaţi zeci de mii de turişti. Pentru ca circulaţia în oraş să nu se blocheze, Primăria…

24 feb. 2025 9.34 am

În dimineața zilei de 24 februarie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au desfășurat 41 de percheziții în Portul Constanța, marcând una dintre cele mai ample operațiuni de acest…

23 iul. 2021 12.04 pm

  Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri, Eforie Sud, la Băile Reci, acolo unde o femeie a fost scoasă din apă, inconștientă. Femeii i s-ar fi făcut rău în apă.…

22 aug. 2024 10.09 am

Au început lucrările de reabilitare a Sinagogii Așkenază din Constanța. Din locașul de cult construit în urmă cu 110 ani rămăseseră doar pereții exteriori. Sinagoga va fi reabilitată cu aproape…