Ultimele stiri

Se schimbă conducerea Spitalului Judeţean Constanţa. Raluca Vericeanu este noul manager, Florin Mitroi vrea ca spitalul să fie cel puțin ca cel din Cluj sau Bihor

Astăzi se schimbă conducerea Spitalului Județean Constanța, iar Raluca Vericeanu va prelua rolul de manager al unității sanitare.

Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, a anunțat că va depune toate eforturile pentru ca spitalul să ajungă la standarde similare cu cele din alte județe, precum Cluj sau Bihor. De asemenea, Mitroi a dezvăluit că a deblocat proiectul pentru unitatea sanitară de pediatrie „Mama și copilul”. Noul director medical al spitalului va fi Camer Salim, medic la Urgență.

Mitroi a participat azi la conferința de presă în care au fost prezentate strategii de organizare și management pentru Spitalul Județean Constanța. La eveniment au fost prezenți și Ionuț Cornel Ionescu, directorul spitalului în funcție, Raluca Vericeanu, consilier personal al lui Mitroi pe probleme de sănătate, rectorul Universității Ovidius, Marcel Iliescu, și directorul DSP Constanța, Cristina Schipor.

În cadrul conferinței, Florin Mitroi a declarat:

Astăzi e momentul zero pentru locuitorii județului Constanța. Am colindat județul timp de trei luni și cele mai mari probleme semnalate au fost cele legate de sănătate. Acum se face predarea spitalului de la Ionuț Cornel Ionescu către doamna Raluca Vericeanu.”

Mitroi a menționat că sănătatea este o prioritate pentru el și că mulți locuitori ai județului s-au plâns de Spitalul Județean Constanța, așadar schimbările sunt necesare.

Ionuț Cornel Ionescu, fostul director, a asigurat că pacienții nu vor resimți schimbările la nivelul spitalului și a menționat că unitatea este la zi cu plățile către angajați și furnizori. Singura problemă, a subliniat el, sunt anumite medicamente care lipsesc din cauza furnizorilor.

Raluca Vericeanu, noul manager al spitalului, a mulțumit pentru încrederea acordată și a subliniat că va contribui la îmbunătățirea sistemului de sănătate din județul Constanța.

Sunt născută în Constanța și am lucrat în sistemul privat de sănătate. Vom face tot posibilul ca sistemul de sănătate să servească bine locuitorilor județului”, a spus ea.

De asemenea, Florin Mitroi și Raluca Vericeanu au arătat disponibilitatea de a colabora activ cu Universitatea Ovidius din Constanța. Rectorul Marcel Iliescu a subliniat importanța acestei colaborări, în special pentru rezidenți, și a spus că acest parteneriat va contribui la dezvoltarea sistemului de sănătate din județ.

Mitroi a anunțat că vor fi luate măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă din spital, iar echipe de curățenie vor fi aduse pentru a asigura standarde mai înalte de igienă.

Managerul va face controale. Are un mandat de cinci luni și dacă nu va face față, va pleca”, a subliniat Mitroi.

De asemenea, fostul director Ionuț Cornel Ionescu a menționat că a sancționat personalul medical care a încălcat reglementările, precum ieșirea în echipament de spital pe stradă.

În ceea ce privește infrastructura spitalului, Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a menționat că unele secții au fost reorganizate, iar anumite paturi au fost suspendate temporar.

Totuși, dacă noii manageri vor reabilita secțiile exterioare, se vor putea câștiga locuri de spitalizare. Actualmente, Spitalul Județean Constanța dispune de 1315 paturi.

Lasati un comentariu

Alte articole

25 mai 2023 4.03 pm

La data de 25 mai a.c., în jurul orei 03.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism, pe strada…

29 oct. 2023 5.25 pm

La data de 29 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 41 de ani, bănuit de comiterea a două infracțiuni…

11 sept. 2024 2.59 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 11 septembrie, la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Potrivit primelor…

27 iun. 2024 8.05 pm

Oamenii legii au deschis o anchetă după ce o elevă de clasa a VI-a ar fi fost agresată într-o şcoală din municipiul Constanţa. Fata ar fi fost sugrumată, pusă să stea în genunchi şi udată…

24 mai 2024 4.50 pm

Joi, 23 mai, în jurul orei 19.00, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat,…

02 sept. 2023 12.13 pm

La data de 31 august a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Biroul Județean Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul…