Ultimele stiri

Primăria Constanţa: Un tronson al străzii Mihai Viteazu intră în reabilitare

Sursă foto: Primăria Constanţa

Primăria Municipiului Constanța anunţă că va continua programul de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale în cartierele orașului.

Începând de luni, 11 noiembrie, echipele Confort Urban vor interveni asupra părții pietonale și ulterior asupra carosabilului, pe strada Mihai Viteazu, tronsonul cuprins între strada Artileriei și bulevardul Mamaia, în intervalul orar 07:30 – 15:30. Trotuarele vor fi recondiționate complet, cu spații verzi nou construite, în care vor fi plantați arbori și arbuști ornamentali.

După reabilitarea trotuarelor va fi reabilitat și carosabilul, apoi vor fi aplicate marcajele rutiere. Intervențiile au loc în contextul finalizării lucrărilor operatorului local de apă și canalizare.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări”, transmite Primăria.

Alte articole

12 apr. 2023 10.52 am

Omul de afaceri Grigore Comănescu s-a stins într-un spital din București după mai multe complicații care i-au adus internarea în urmă cu câteva zile. Grigore Comănescu avea 65 de ani. Bărbatul…

06 apr. 2023 12.51 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat o tânără care s-a prezentat la control în P.T.F. Isaccea la volanul unui autoturism neînmatriculat. În data 05.04.2023, polițiștii…

10 feb. 2025 2.31 pm

O nouă săptămână plină pentru polițiștii locali constănțeni. Au rezolvat 213 sesizări din partea cetățenilor și a altor instituții, au aplicat 1.874 de sancțiuni contravenționale în…

08 apr. 2024 3.42 pm

Aproximativ 270 de polițiști au desfășurat acțiunea Blocada, în județul Constanța, în weekend, având ca scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor…

22 apr. 2024 11.32 am

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore,…

13 aug. 2023 4.22 pm

La data de 12 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Poliție Vama Veche – 2 Mai au reținut, pentru 24 de ore, doi barbați, de 25 de ani, respectiv 37 de…