Ultimele stiri

Operatorii economici au închiriat, pentru următorii zece ani, 40% din subsectoarele de plajă de pe Litoral

Sursă foto: Facebook/Apele Române

Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a anunţat, joi, că 40% din subsectoarele de plajă scoase la închiriere au fost adjudecate, iar suprafeţele se află în Mamaia, Eforie Nord şi în municipiul Constanţa.

În urma organizării de către Administraţia Naţională „Apele Române” a procedurii de licitaţie publică (etapa I) privind închirierea suprafeţelor de plajă pentru sezoanele estivale 2025 – 2034, 40% din subsectoarele scoase la închiriere au fost adjudecate.

Este vorba despre 28 de subsectoare de plajă (din totalul de 71) reprezentând o suprafaţă de 27 hectare (din cele 75,88 de hectare), adică 35%. Suprafeţele închiriate sunt situate în staţiunile Mamaia şi Eforie Nord, precum şi în municipiul Constanţa şi au două tipuri de destinaţii: agrement turistic (recreere) şi agrement cu funcţie sportivă-ambarcaţiuni cu/fără motor. Cele mai mari suprafeţe se află în staţiunea Mamaia”, se arată pe pagina de Facebook a instituţiei, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte cuantumul mediu al chiriei ofertate, acesta este mai mare cu aproximativ 22% faţă de preţul de pornire.

Potrivit prevederilor legislative, 50% din suma încasată va reprezenta venit la bugetul de stat, iar diferenţa de 50% se va utiliza pentru investiţii destinate dezvoltării infrastructurii de gospodărire a apelor, inclusiv pentru plaja Mării Negre.

Pentru a permite operatorilor economici amenajarea suprafeţelor de plajă în următorul sezon estival, Administraţia Naţională ‘Apele Române’ (ANAR) va demara în perioada imediat următoare o nouă procedură de licitaţie publică. Aceasta va viza atât scoaterea la închiriere a suprafeţelor de plajă neadjudecate în această etapă, cât şi a celor unde contractele de închiriere au expirat între timp”, a mai informat Administraţia Naţională „Apele Române”.

Alte articole

23 mart. 2025 10.50 am

Două autoturisme, un Volkswagen înmatriculat în județul Tulcea și un Ford din Constanța, s-au răsturnat după un impact violent, rupând gardul care împrejmuiește Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu.…

01 feb. 2024 10.20 am

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină la un accident ce a avut loc pe DN 2A, pe podul Ovidiu. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un autocamion. …

14 aug. 2024 4.01 pm

Procesul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost amânat, pentru că rapoartele de expertiză în cazul a două persoane rănite în accidentul de la 2 Mai nu au fost finalizate. Avocatul Gabriel…

20 dec. 2023 10.32 am

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, a demarat campania umanitară „Să dăruim copiilor din comunitate”. Astăzi este ultima zi în care mai puteți…

01 iul. 2024 5.40 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Marea Neagră, descoperind astfel 700 metri de plase, 84…

27 mai 2024 3.23 pm

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, va fi eliberat din închisoare, după ce Tribunalul Ilfov i-a admis, luni, cererea de liberare condiționată. Decizia este definitivă. Radu Mazăre, primele…