Marius Șerban, un român stabilit de șapte ani în Spania, și-a pierdut viața tragic în urma inundațiilor puternice care au afectat regiunea Valencia.
Înaintea tragediei, Marius, care lucra ca șofer de camion la o firmă de curierat, a surprins cu telefonul o furtună devastatoare, arătând cum apa lovește străzile cu o forță incredibilă. În înregistrarea postată pe Facebook, el povestea că a văzut mai multe accidente cauzate de furtună și că situația era dramatică:
Plouă de rupe. Am văzut un accident mai devreme, ăsta e al doilea. Mamă, da-i praf ăla, frate şi întors invers, ia uite. Mamă, cum de a ajuns ăla acolo? E întors invers. Remorca e făcută praf, ia uite! Vai, doamne! 05.30 Furtună în toată regula! S-a rupt cerul în Valencia! Plouă de rupe! Uite cum sare apa!”.
După ce Marius a fost dat dispărut, fratele său, Valentin Șerban, l-a căutat neîncetat timp de două zile. A găsit camionul fratelui său într-un poligon din Riba-roja de Túria, o localitate din Comunitatea Valenciană, însă, din nefericire, Marius nu era în viață.
Am găsit mașina lui Mario (Marius n.red.). Nu e nimeni în ea. Sper că bunuțul Dumnezeu l-a ținut în viață și că e la spital, pe undeva pe aici… prin zonă. Vai, Doamne, ce dezastru e aici! N-am văzut în viața mea! (…) Mă duc la spitale să întreb. Mașina lui nu era răsturnată“, spunea Valentin Șerban, fratele lui Marius, într-un videoclip pe Facebook.
Marius era originar din comuna Agigea, județul Constanța, și plecase în Spania în speranța unei vieți mai bune pentru el și cei doi copii ai săi. Soția sa murise cu câțiva ani înainte, răpusă de o boală gravă, lăsându-l singur cu cei mici. Această tragedie a lovit dureros familia Șerban, care se confruntă acum cu pierderea unui om muncitor, devotat familiei și apreciat de cei care l-au cunoscut.