Luni, 28 octombrie, în jurul orei 18.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe strada Biruinței.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 36 de ani.
În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost descoperit un pliculeț ce conținea o substanță vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive.
Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare și, ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.