Ultimele stiri

ANUNȚ RAJA. Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța în noaptea de luni spre marți, 29 octombrie

Sursă foto: ziarpiatraneamt.ro

La nivelul sistemului centralizat din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale. Aceste operațiuni sunt prevăzute în cadrul contractului – CL 34 “Reabilitare conducte magistrale, tronson 3 – municipiul Constanța”, în valoare de aproximativ 38 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Astfel, începând din noaptea de luni spre marți, 29 octombrie, ora 00:00, până miercuri, 30 octombrie, ora 16:00, se va sista furnizarea apei în următoarele zone:

  • Coiciu;
  • Compozitori;
  • ICIL;
  • Inel I (cu zona Baba Novac) și Inel II;
  • Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest;
  • Brătianu;
  • Zona Oil Terminal.

În aceeași perioadă, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele Badea Cârțan, Gară, Abator, Far și Km 4. În funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, transmite RAJA.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare cartier afectat.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, mai transmite RAJA.

Alte articole

20 iun. 2024 5.14 pm

Un incident pe Dunăre a avut loc, joi după amiază, după ce o navă a acroşat o barjă, în apropiere de Portul Hârşova, dar nu au fost persoane rănite. Conducătorul navei avea o alcoolemie de…

14 iun. 2023 10.04 am

La data de 13 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități de prevenire a traficului și consumului de droguri, în rândul angajaților…

07 mai 2023 4.17 pm

  Fregata „Regele Ferdinand” a acostat duminică, 7 mai, în portul militar Souda din Insula Creta, după ce vineri, 5 mai, a plecat din portul militar Constanța, pentru a participa la Operația…

27 nov. 2023 1.01 pm

Jurnalistul Recorder Alex Nedea a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că procurorii DNA Constanța s-au autosesizat după reportajul “Corupție în numele Domnului”, în care apare şi Înaltpreasfințitul…

10 iul. 2024 12.00 pm

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au efectuat luni, 8 iulie, semnal regulamentar de oprire șoferului unei autoutilitare care se deplasa pe strada Libertății din comuna Mereni.…

10 apr. 2024 4.43 pm

În cursul zilei de astăzi, 10 aprilie, polițiștii locali cu atribuții în domeniul activității comerciale au constatat că un operator economic vindea țigarete la bucată, încălcând normele…