Ultimele stiri

Mesaj Ro Alert pentru constănţeni: “Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi”

În urmă cu puţin timp, constănţenii au primit un mesaj Ro Alert prin care erau avertizaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. “Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi”, se mai arată în mesaj.

Alerta a fost dată pentru un interval de 90 de minute, iar oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească în acest timp.

Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 minute”, se arată în mesajul RO-Alert

Pentru județul Constanța este a doua avertizare de acest gen, de la începutul războiului în țara vecină.

UPDATE.  Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune. Facem menţiunea că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei despre faptul ca există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional”, au transmis reprezentanţii ISU Constanţa.

Autrorităţile au precizat că pericolul vizează estul judeţului Constanţa, adică zona de litoral.

De asemenea, au fost ridicate mai multe avioane militare pentru monitorizarea situaţiei, dar Ministerul Apărării nu a transmis încă informaţii oficiale.

UPDATE. Ce a transmis Ministerul Apărării

Ministerul Apărării anunţă că sistemul de supraveghere al Armatei României a indicat, joi după-amiază, o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, iar aceasta a pătruns pe teritoriul naţional pe o distanţă maximă de 14 km, pe la Eforie Nord. Ţinta a fost în permanenţă monitorizată, fiind ridicte de la sol patru aeronave militare.

Joi, 17 septembrie, în jurul orei 17.00, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliţie Aeriană sub comandă naţională”, a transmis, joi seară, Ministerul Apărării.

Urmare a evoluţiei ţintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situaţiei au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

”Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19.00, în zona localităţii Eforie Nord, evoluând ulterior în direcţia Topraisar. Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanenţă traseul ţintei care a pătruns în adâncimea teritoriului naţional pe o distanţă maximă de 14 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluţie”, a mai transmis sursa citată.

Ministerul precizează că sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la est de localitatea Amzacea, în jurul orei 19.20.

Încetarea alertei aeriene a fost transmisă la ora 20.15, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare. Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional. Forţele Ministerului Apărării Naţionale vor executa, în cursul dimineţii, cercetări în zonă”, a mai transmis ministerul.

MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situaţie, rămânând în contact permanent cu acestea.

Lasati un comentariu

Alte articole

06 sept. 2024 12.17 pm

Hidrologii au extins şi au prelungit, până sâmbătă dimineaţă, Codul galben de inundaţii pentru râuri din Moldova şi Dobrogea. Astfel, pot avea loc scurgeri pe versanţi, viituri rapide şi…

05 apr. 2023 2.55 am

Anul acesta, în ziua de 3 Aprilie, s-au împlinit 173 de ani de când Domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a promulgat „Legiuirea pentru reforma corpului slujitorilor de jandarmi”, un ofis…

05 dec. 2023 1.50 pm

Un bărbat de 30 de ani a intrat cu mașina într-un parapet metalic, la Cernavodă. Oamenii legii au stabilit că era beat și nu deține permis de conducere. La data de 5 decembrie, în jurul orei 04.15,…

17 oct. 2023 2.52 pm

O nouă parcare destinată riveranilor este în curs de amenajare pe strada Progresului în locul fostului bazar din Km 4-5, anunţă Primăria Constanţa. Echipele Confort Urban au executat lucrări…

04 ian. 2024 2.01 pm

Ca în fiecare an, la Constanța, în data de 6 ianuarie, are loc o procesiune religioasă pentru marea sărbătoare a Bobotezei. Punctul de plecare al procesiunii îl reprezintă Catedrala Arhiepiscopală…

26 iun. 2021 11.23 am

  Județul Constanța se se află sub atenționare meteorologică cod portocaliu de vijelii puternice, grindină și ploi abundente până la ora 23:00. „În intervalul menționat, în Oltenia,…